De la lacurile sfinte la Langtang: albine sălbatice, lemuri și satul renăscut

TIPĂREȘTE

După lacurile Gosaikunda a urmat o trecere lentă din lumea apelor sacre către cea a satelor suspendate între munți. De la 4430 m, cât are lacul Gosaikunda, până la Thulo Shyapru, la 2250 m, poteca s-a încolăcit printre stânci, păduri și nori.

În fața mea, lanțurile Annapurna, Manaslu și Ganesh se întindeau, învăluite într-o lumină aproape ireală, iar roțile de rugăciune, așezate pe marginea potecii, se roteau necontenit sub forța apei care se scurgea de pe versanți. În micile sate prin care am trecut, stupele arătau fără echivoc că aici trăiesc budiști, iar atmosfera părea încărcată de o liniște sacră.

Oamenii trăiesc simplu. Se ocupă cu creșterea animalelor — vaci, capre, găini — și cu cultivarea pământului. În zona Thulo Shyapru, pe la 2000 m altitudine, localnicii cultivă porumb, mei, orz, usturoi, varză și morcovi.

Tot aici am văzut pentru prima dată timur, un fel de piper Sichuan, un arbust local care crește spontan până la 2500 m. Miroase foarte frumos; îl avea la uscat chiar gazda la care am stat.

Apar și micile terase agricole săpate în pantă, cu canale de irigație alimentate din izvoarele de munte. Familiile își completează veniturile oferind cazare și mâncare turiștilor — o combinație de agricultură, creșterea animalelor și turism rural.

Am fost cazați la una dintre aceste familii, într-o casă cu două etaje și mai multe camere. Clădirea era nouă, camerele aveau baie proprie cu duș și apă caldă — o adevărată binecuvântare după zilele în care “dușul” însemna șervețele umede. Păianjeni mari se strecurau prin camere, dar ni s-a spus că nu sunt periculoși, deși gândul că s-ar putea plimba pe mine nu era tocmai confortabil 😬.

După un duș cald, o masă bună și o bere nepaleză, mi-am revenit complet și am abandonat ideea de a renunța. Urma partea cea mai frumoasă a traseului: valea Langtangului.

Am trecut pe poduri suspendate, am mers de-a lungul râului Langtang, ale cărui ape argintii curgeau vijelios, iar pe versanți se revărsau zeci de cascade, cât vedeai cu ochii. Pe un perete stâncos și înalt am zărit faguri uriași, agățați de stânci. Nu i-aș fi recunoscut dacă nu mi-ar fi atras atenția un coleg de drumeție.

Acolo, la altitudini între 2500 și 4000 m, pe abrupturile stâncilor din Nepal, Bhutan și nordul Indiei, trăiesc cele mai mari albine din lume, Apis dorsata laboriosa, cunoscute ca „albinele gigant himalayene” . Mierea lor este colectată manual, printr-o tradiție numită honey hunting, o vânătoare ritualică transmisă din generație în generație. Este foarte valoroasă, produs sălbatic și nerafinat; recolta este dificilă și periculoasă, iar producția mică. Mierea poate avea efecte halucinogene și narcotice, așa că nu se recomandă mai mult de o linguriță.

Eu am cumpărat în Kathmandu un borcănel mic de miere de albine sălbatice, din recolta de toamnă — și nu am simțit niciun efect secundar 😆.

Traseul străbătea o pădure densă, aproape junglă, din care lemurii ne priveau nedumeriți, ca și cum s-ar fi întrebat ce căutăm noi acolo.

După o noapte la 2470 m, la Lama Hotel (departe de a fi cu adevărat un hotel — camere simple, cu două sau trei paturi, dar cu parsi 😄), am trecut iar de 3000 m, ajungând în satul Langtang, la 3400 m.

Satul Langtang poartă în el o poveste dureroasă, dar și o lecție de neuitat despre puterea de a o lua de la capăt. În urmă cu zece ani, în timpul marelui cutremur din Nepal, satul a fost șters de pe fața pământului. O avalanșă uriașă și o alunecare de teren au coborât cu o forță inimaginabilă din munte, înghițind totul în câteva clipe.

Din vechiul Langtang a rămas doar o singură casă — salvată de o stâncă sub care fusese construită, ca și cum muntele ar fi vrut să lase o amintire, un semn că viața va reveni. Casa există și astăzi. Este tăcută, dar plină de sens — o mărturie a suferinței și a speranței.

Atunci au murit 310 oameni: 176 localnici și restul turiști. Oameni veniți din lumi diferite, uniți pentru totdeauna într-o clipă de dezastru.

Satul de azi s-a născut la aproximativ 500 m mai departe de locul vechi. Casele noi privesc munții cu aceeași smerenie, iar viața a revenit încet, ca un fir de iarbă care răzbate prin piatră.

În Langtang, liniștea poartă ecoul unei dureri adânci, dar și o forță tainică — aceea de a continua. (Pe Netflix există un documentar despre cutremurul din Nepal și despre ce s-a întâmplat în Langtang.)

Am fost cazați în sat, la 3500 m — cameră curată, duș, apă caldă, toate condițiile. Nici nu simțeai că ești la peste 3000 m.

La această altitudine apar iacii, cu blana lor groasă, folosiți de localnici pentru transport, lapte, carne și lână. Cătina sălbatică crește aici mai mare decât la noi și este folosită pentru sucuri calde.

Kyanjin Gompa a fost ultimul sat de pe traseul nostru. Se află la 3700 m și pare mai mult un mic orășel — construcții cu câteva etaje, bancă, o cafenea bună și o fermă unde se face brânza de nak.

Pe drumul spre Kyanjin am trecut pe lângă ziduri din pietre așezate una peste alta cu grijă și credință. Fiecare piatră poartă o inscripție, o rugăciune tibetană — „Om Mani Padme Hum” — o chemare la compasiune și pace. Se merge doar pe partea stângă a zidului, lăsându-l mereu în dreapta — un gest de respect și armonie cu universul.

Primul zid era format din pietre cu inscripții foarte vechi, abia vizibile. Ghidul nostru sherpa ne-a spus că acest zid a rămas intact la cutremur; nicio piatră nu s-a mișcat, ca și cum muntele l-ar fi ocrotit. Localnicii cred că aici s-a adunat toată credința satului — rugăciunile rostite și cele nerostite, puterea tăcută a spiritului lor.

Peisajul recompensa tot efortul depus până aici: vârful Langtang, de peste 7000 m, străjuia valea, iar creasta albă a vârfului Ganesh te lăsa fără respirație.

Am stat două nopți la Kyanjin Gompa, într-un hotel cu trei etaje; sala de mese și bucătăria erau la ultimul etaj — o adevărată ascensiune zilnică 😄.

În plan era urcarea unui vârf de aproape 5000 m, dar eu m-am simțit obosită și nu am mers cu ceilalți colegi. Am urcat însă singură pe Kyangjin Ri, un vârf de 4400 m. Nu a fost greu — eram aclimatizată și nu am mai avut probleme cu altitudinea.

Kyangjin Gompa a fost ultimul punct pe traseul nostru. De aici ne-am întors spre Lama Hotel, unde am mai petrecut o noapte.

Ultimul traseu a fost un urcuș istovitor de aproape 500 m, până la locul unde ne așteptau două mașini de teren. Am spus „istovitor” pentru că toți ne-am gândit că vom coborî și că va fi ușor 😂. Ce să vezi, am urcat — și parcă nu se mai termina 😩.

Dar, până la urmă, am ajuns la mașini și a urmat una dintre cele mai intense experiențe rutiere din viața mea: zeci de kilometri pe un drum mai prost decât un forestier de la noi, îngust, plin de serpentine, cu o prăpastie adâncă pe o parte. Din când în când, apele cascadei se revărsau direct peste drum, ca o mică aventură suplimentară. Am parcurs 80 km în patru ore! 😂 Valea Prahovei e parfum pe lângă asta 😄.

Așa s-a încheiat tura noastră din Himalaya. Timpul a trecut extrem de repede; nu mai țin minte nici efortul, nici răul de altitudine, nici momentele mai grele.

Au rămas doar amintirea zilelor minunate petrecute acolo, alături de partenerii de drumeție și ghizii noștri, Marian și Sonam, peisajele de vis și oamenii care trăiesc pe munte, acolo unde aerul e rarefiat.

Dacă voi mai merge? Sper din toată inima că da.

Este drumul în care m-am regăsit și am învățat multe despre mine — lucruri care stăteau ascunse undeva adânc și au ieșit acum la lumină.

Dacă recomand un trekking în Himalaya? Din toată inima — da.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 86 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI