Grăsana cea roșcovană, studioasă și... frumoasă

TIPĂREȘTE

Răutăți

Ce comentariu sarcastic!

Să îl iertăm totuși pe Byron, nu doar fiindcă a fost un mare poet, ci și un luptător neobosit pentru libertatea popoarelor oprimate ale Europei, dăruindu-și viața Greciei vezi impresii iar Italiei sufletul de romantic incurabil și geniul creator. În plus, cele două șederi ale sale în Bologna au fost relativ scurte și destinate în mare măsură idilei cu o contesă măritată…

Și încă ceva: în cei șapte ani ai exilului italian (1816-1823), Byron a ajuns în Florența, Ravenna, Veneția, Pisa și Genova. Orașe cu care ‒ hai să fim cinstiți! ‒ Bologna nici nu se compară. Cel puțin la prima vedere…

Nu se poate lăuda cu o așezare spectaculoasă: se întinde în capătul sudic al fertilei câmpii a Padului, nu are ieșire la mare sau canale navigabile, mărginite de grandioase clădiri istorice. Ceva edificii interesante are, dar nu la fel de celebre ca ale Florenței. Și nici nu etalează cu mândrie justificată mozaicuri excepționale precum cele din Ravenna.

Din punct de vedere istoric, Bologna a urmat traseul multor altor orașe italiene: fondată de etrusci, a devenit colonie romană iar în Evul Mediu a fost un centru comercial prosper și un important nucleu educațional și religios, pentru ca în perioada Renașterii să se alipească Statelor Papale. În secolul al XIX-lea a jucat un rol însemnat în unificarea Italiei. A suferit mari stricăciuni în cursului celor două Războaie Mondiale, dar ulterior a fost reconstruită.

Astăzi, Bologna, cu cei aproape 400.000 de locuitori ai săi (al șaptelea oraș ca mărime din Italia) și peste un milion în zona metropolitană, e capitala regiunii Emilia-Romagna, una dintre cele mai bogate din Italia, și un important centru agricol, industrial, financiar, dar și nod de transport. Să nu ne mirăm, așadar, că 150 de naționalități diferite numesc Bologna „casă” , iar printre străinii adoptați de oraș se numără ‒ desigur ‒ și o comunitate de români impresionantă din punct de vedere numeric. Lucru pe care îl confirm – i-am întâlnit peste tot.

Una peste alta, am fi probabil tentați să credem că Bologna e o localitate banală și că mare lucru nu-i de capul ei. Și mulți dintre noi chiar așa își închipuie, motiv pentru care orașul a rămas pentru moment subestimat și necontaminat de turismul de masă, o bună parte din vizitatori (dacă se pot numi așa) preferând să-l folosească drept escală aviatică în drum spre Florența, Veneția, Siena ori Pisa, aflate la distanțe cât de cât convenabile, ușor de parcurs cu trenul. Sau în cel mai bun caz să profite de prețurile ceva mai accesibile pentru a se caza aici și a face excursii de o zi în împrejurimi.

Dar…

Știu că mă repet și vă previn că nu voi înceta s-o fac: în Italia aproape că nu există locuri neturistice (eu, una, n-am dat peste ele). Mai toate orașele, ba chiar și cele mai „amărâte” sate au câte o ruină antică, o biserică romanică ori un castel/palat aflat într-o stare de degradare mai mult sau mai puțin avansată, iar dacă nu dispun ‒ Doamne ferește! – de asemena bogății, atunci pun la bătaie peisaje splendide, fie ele montane ori marine, munți bogat împăduriți în spatele unor cabane cochete sau lungi întinderi de nisip pe care valurile mării se rostogolesc în cel mai pitoresc chip cu putință.

Ce mai încolo și încoace: Dumnezeu i-a dăruit totul Italiei, și ceva pe deasupra!

Iar Bologna nu a fost uitată!

Drept care cred că a sosit momentul să ofer explicații pentru titlul acestui review. Bolognei i se spune „La Rossa” („cea roșie” ) din cauza culorii predominante a acoperișurilor și caselor, dar și – susțin gurile rele ‒ mai nou, pentru tendințele sale politice de stânga. E cunoscută și drept „La Grassa” (aici nu e nevoie de traducere!) pentru excelenta gastronomie, apreciată la nivel mondial. Și nu în ultimul rând, este supranumită „La Dotta” („cea învățată, erudită” ), fiind locul fondării celei mai vechi universități din lumea occidentală.

Așa încât, cu tot respectul cuvenit, aș zice că putem corecta afirmația răutăcioasă a lui Byron adăugând numai două cuvinte:

Bologna nu e faimoasă doar pentru producția de papi, pictori și cârnați.

Și iată câteva argumente:

Recorduri și curiozități

⁕ Până spre finele secolului al XIX-lea, când a fost demarat un amplu proiect de sistematizare urbană, Bologna a rămas unul dintre puținele orașe mari europene dezvoltate între ziduri fortificate, iar centrul său istoric, întins pe cca. 142 de hectare și parțial pietonal este considerat în prezent, chiar și după ravagiile din al Doilea Război Mondial, al doilea ca mărime de pe continent (n-am înțeles dacă după Sevilla sau Genova). Aerul său elegant, sofisticat e dat în special de clădirile din cărămidă și de monumentele arhitectonice renascentiste și baroce, ce reprezintă o atracție turistică însemnată.

⁕ Străzile centrale păstrează modelul hippodamian de dispunere în caroiaj preluat de romani de la grecii antici. În Evul Mediu, vechile fortificații au fost întărite printr-un al doilea și în final un al treilea inel din care făceau parte 12 porți de intrare, din care s-au păstrat 10. În imediata apropiere a uneia din ele am locuit și eu.

⁕ Piazza Maggiore, principalul loc luat cu asalt de vizitatori, nu e doar una dintre cele mai mari, ci și dintre cele mai vechi din Italia, premergătoare celor din Siena ori Florența.

⁕ În această piață se află Basilica San Petronio, a zecea din lume ca mărime, a cărei fațadă stă neterminată de cinci secole. Combinația inconfundabilă de marmură din partea de jos și cărămidă simplă în partea de sus atrage privirile oricărui turist. În interior se află cea mai lungă linie meridiană din lume (67,7 m), parte a unui cadran solar uriaș, dar și cea mai veche orgă din Italia (1475) încă în funcțiune.

⁕ Și tot în Piazza Maggiore puteți testa acustica specială din Palazzo del Podestà. Dacă șoptești sub bolta dintre cele două pasaje, persoana aflată în capătul opus te va auzi. Se pare că în trecut călugării se foloseau de aceste efect pentru a-i asculta și spovedi fără a se contamina pe bolnavii de ciumă și leproși.

⁕ Cu titlu de amuzament: în alăturata Piazza Fontana del Nettuno, dacă priviți din spate statuia zeului, se zice că degetul său mare de la mâna stângă seamănă cu organul genital bărbătesc în erecție… Un bobârnac tras papei peste nas de către sculptor? Nu se știe, dar sinceră să fiu, furată de peisaj, am uitat de acest amănunt, așa că n-am verificat informația...

⁕ Oricât de ciudat ar părea, Bologna are propria „mică Veneție” . Majoritatea canalelor pe care erau transportate celebrele mătăsuri bolognese sunt acum acoperite, însă pe Via Piella există o fereastră prin care cei interesați pot arunca o privire spre o mică întindere apoasă. Nu știu de ce, dar n-am apucat să ajung acolo. Poate o veți face voi! Am citit și că tururi ghidate îi poartă pe vizitatori prin subteranele orașului, unde pot vedea ruinele unei biserici romanice și ale unui apeduct roman ori cisterna Bagni di Mario din secolul al XVI-lea.

⁕ Un element definitoriu pentru peisajul urban al Bolognei este prezența unor turnuri medievale. În veacurile XII-XIII cca. 180 de astfel de construcții au fost ridicate de familiile bogate care concurau între ele în măreție și opulență. Doar 20 s-au păstrat, și cele mai cunoscute sunt, fără îndoială, Due Torri (Asinelli și Garisenda) , ambele înclinate (îmi pare rău pentru tine, Pisa!), devenite între timp adevărate simboluri ale orașului. Detalii într-un alt review.

⁕ Dacă turnurile n-au însemnat o noutate pentru mine (întâlnisem asemenea edificii în diverse locuri din Italia, și le reținusem în mod special pe cele din orășelul San Gimignano, poreclit „Manhattanul Toscanei” vezi impresii), în schimb am fost fascinată și deopotrivă încântată de rețeaua unicat de cca. 45 de kilometri de porticuri (cea mai lungă din lume) din centrul Bolognei, înscrisă în 2021 în Patrimoniul Mondial UNESCO, care formează un element arhitectural distinct, acoperind trotuarele și oferind umbră sau adăpost de ploaie, după caz. În consecință, Bologna poate fi vizitată pe orice vreme. Iată o veste bună! Și încă una: o parte din arcade sunt simple, din lemn, dar altele, ca cele de pe Via Marsala, strada Maggiore sau din Piazza Cavour sunt împodobite cu fresce, așa încât o plimbare pe sub ele se lasă nu doar cu posibile sesiuni de shopping în numeroasele buticuri, ci și cu momente de desfătare vizuală și adevărate lecții de istorie a artei.

⁕ În afara porticurilor din oraș, în împrejurimi mai sunt și altele, ridicând totalul la 62 de kilometri.

⁕ Totuși nu doar pentru a-i adăposti pe localnici de soare ori ploaie au fost construite aceste porticuri, ci în special pentru a oferi studenților locuri de cazare ieftine. Încă din secolul al XI-lea, autoritățile au permis proprietarilor de case să extindă etajele superioare pe deasupra străzilor, iar camerele astfel amenajate au fost închiriate tinerilor dornici de învățătură.

⁕ În 1288 municipalitatea a emis un decret prin care a stipulat obligativitatea construirii de porticuri pentru fiecare clădire, stabilind totodată înălțimea lor minimă la 2,66 m, adică atât cât s-a considerat că este necesar pentru ca un călăreț să le poată străbate purtând pălărie pe cap…

⁕ Porticurile erau socotite proprietate privată, însă sub arcade se puteau desfășura diverse activități publice, precum cele comerciale în piețe în aer liber sau ceremonii și alte tipuri de evenimente.

⁕ Cu cei 3,8 km ai săi, Portico di San Luca este cel mai lungă galerie exterioară cu colonade din lume. Nu mai puțin de 666 de arce (coincidență sau „numărul Fiarei” din Biblie? ; nimeni nu știe) leagă Porta Saragozza de Sanctuarul Madonnei di San Luca de pe Colle della Guardia, un loc de pelerinaj ridicat prin contribuția cetățenilor orașului în secolele XVII-XVIII. În drum se deschid panorame superbe ale orașului iar odată ajuns pe culmea dealului, poți admira până hăt departe frumosul ținut rural. Și uite așa se compensează așezarea aparent anostă, în câmpie, a Bolognei.

⁕ Cel mai nou portic, Il Treno della Barca, construit în anii 1960-1970 ca parte a unui complex rezidențial din partea de vest a orașului, este o interpretare modernă, eminamente funcțională a tradiționalelor porticuri bolognese.

⁕ Am menționat în treacăt apetența pentru învățătură a orașului. E cazul să zăbovim acum un pic asupra acestui aspect, cu promisiunea că voi reveni cu detalii într-un alt review. Ei bine, cea mai veche instituție de învățământ superior din lumea occidentală a luat naștere în Bologna în 1088, dar nu prin decret municipal ori imperial, ci la inițiativa studenților. Iar astăzi se pot vizita extraordinarul Archiginnasio, primul sediu adevărat al universității, și incredibilul Teatru Anatomic. Nu e nevoie să mă credeți pe cuvânt, sper să vă pot dovedi cât de curând…

⁕ La Grassa este, așa cum vă spuneam, una dintre poreclele Bolognei, oraș considerat capitala gastronomică a Italiei. Titlu deloc de ici de colo, având în vederea reputația bucătăriei italiene. Pentru moment mă mărginesc în a spune că aici au fost inventate delicioasele paste tortellini și tortellacci și a vă recomanda cu tărie să nu ratați o plimbare și măcar o gustare în una dintre piețele alimentare din Quadrilatero, zona ultracentrală unde, încă din vremea romanilor, cei hămesiți își potoleau foamea.

⁕ Pe cu totul altă notă…, Bologna e cunoscută și pentru tradiția sa muzicală. După ce în anul 2000 a fost aleasă Capitală Europeană a Culturii, în 2006 UNESCO a declarat-o Oraș al Muzicii. Are un număr impresionant de teatre, Rossini a trăit mulți ani aici, Mozart a fost membru al Academiei Filarmonice iar Wagner a ales orașul pentru multe din premierele operelor sale.

⁕ Localnicii îl consideră pe Augusto Righi adevăratul inventator al radioului. Profesor de fizică la universitatea din Bologna, el a contribuit fundamental la această invenție prin experimentele efectuate în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, ghidându-l ulterior pe elevul său, Guglielmo Marconi, spre studiul undelor hertziene și realizarea telegrafiei fără fir, permițându-i să își asume integral meritele. În muzeul universității se pot vedea o parte din echipamentele utilizate de Righi.

⁕ Iubitorii mijloacelor de locomoție de lux pe patru sau două roți ar trebui să știe că Bologna e sediul fabricii Ducati, care deține și un muzeu care se poate vizita. Și că există și un muzeu Lamborghini!

Fără a fi epuizat nici pe departe lista atracțiilor și curiozităților care fac din Bologna un loc demn de a fi vizitat, mă voi opri totuși aici pentru a face loc și unor

Informații practice

Transportul

Aeroportul internațional Guglielmo Marconi, situat la cca. 6 km nord-vest de Bologna, are un singur terminal, însă un număr semnificativ de companii aeriene aterizează și decolează de pe el. E bine organizat și nu înnebunitor de mare, ca multe alte aeroporturi care pe mine, una, mă stresează maxim.

Evident, în interior se află suficiente magazine duty free, restaurante, cafenele, precum și firme de închirieri auto, iar pentru a ajunge în oraș calea cea mai ieftină este trenul Marconi Express, dat în funcțiune în 2020, care se ia de la etajul I Plecări. Circulă între orele 05.40-24 iar în intervalul neacoperit transportul este asigurat de shuttle busul Q. Biletele costă 12,80 de euro, respectiv 23,30 euro dus-întors, și pot fi cumpărate de la mașinile automate ori din diverse puncte de vânzare din aeroport.

Pentru că am fost cazată împreună cu însoțitoarea mea în partea de vest a Bolognei, am ales să nu ne batem capul târând trolerele după noi, așa că am luat un taxi atât la sosire, cât și la plecare. Ne-a costat îm ambele dăți 22 de euro, deci 11 euro de căciulă. Convenabil!

Dacă veți opta pentru Marconi Express, în 7 minute veți fi depozitați la Stazione Centrale, una dintre cel mai aglomerate gări văzute de mine vreodată (27 de peroane și două intrări, cea din stânga fiind marcată OUEST – Vest. Verificați pe bilet dacă nu cumva trenul vostru pleacă de la unul din peroanele din partea aceea a gării). Este situată în Piazza delle Medaglie d’Oro și dispune de numeroase facilități: restaurante fast food, baruri și cafenele, diverse magazine, birou de depozitare bagaje etc., însă în părculețul murdar din față își fac veacul o grămadă de cerșetori și oameni fără adăpost. Atenție deci la buzunare!

Am frecventat cu oareșce asiduitate gara deoarece din Bologna am făcut niște excursii extrem de interesante (despre care voi povesti la momentul potrivit) și sunt în măsură să afirm că trenurile sunt foarte confortabile, ieftine și sosesc la fix. În plus, la trenurile regionale, precum cele cu care am circulat noi, poți cumpăra bilete dus-întors valabile patru ore de la ora înscrisă pe bilet, fapt care ne-a scutit de stresul alergării pentru a nu le rata. Nu uitați să validați biletele înainte de urcare la automatele din gări.

În zona Stazione Centrale își au stațiile multe autobuze. Sunt operate de compania TPER (Trasporto Passeggeri Emilia-Romagna – www.tper. it), implicată și în proiectele vizând realizarea, în viitorul apropiat, a unor linii de troleibuze și a patru linii de tramvai. Biletele sunt valabile timp de 75 de minute, trebuie validate la fiecare urcare, se pot achiziționa din stații sau din tabaccherii și costă 2,30 euro sau 2,50 euro dacă sunt cumpărate de la automatele din autobuze. Există și abonamente zilnice (9 euro) și carnete cu zece călătorii (19 euro). Pe acestea din urmă le-am folosit și noi.

Trebuie însă să recunosc că deși îmi printasem o hartă a liniilor de transport din oraș, mi-am cam prins urechile cu ea și am sfârșit în unele cazuri mergând pe jos iar în altele luând autobuzul în direcția opusă… Dar ce ar fi vacanțele fără de astfel de întâmplări neprevăzute?

Oficiul de turism: Piazza Maggiore, Palazzo Re Enzo

Site-ul oficial al orașului: bolognawelcome.com/en

Bologna Welcome Card reprezintă o soluție convenabilă pentru cei care stau mai multe zile în oraș și vor să-l cunoască în profunzime. Există două variante: Easy (35 de euro) și Plus (55 euro), ambele valabile 15 zile de la data primei validări și oferind discounturi la biletele de intrare în muzee, închirieri de biciclete, tururi pietonale ghidate, unele restaurante și magazine etc., precum și la hop-on hop-off și Luca Express cu Welcome Card Plus. Detalii găsiți aici: bolognawelcome.com/en/inf ... elcome-card-eng.

Hop-on hop-off este varianta ideală, după mine, pentru cei care nu dispun de timp suficient dar vor să-și facă o idee despre oraș. Traseul durează cam o oră și 15 minute și biletele costă 16 euro. Site: cityredbus.com/en.

Luca Express, trenulețul turistic ce urcă la Sanctuarul Madonna di San Luca, un drum dificil de parcurs pe jos de către cei ca mine, pleacă, la fel ca hop-onul, din Piazza Maggiore. Biletul dus-întors (poți face pauză la sanctuar atât cât îți dorești) costă 13 euro.

Am folosit atât hop-onul cât și Luca Express, și bine am făcut: am putut vedea locuri unde ne-ar fi fost un pic mai greu de ajuns și admira de la înălțime peisajul urban și cel rural. Mai mult decât atât, alegând să facem cele două trasee în aceeași zi, am beneficiat de un discount, plătind în total 24 de euro.

Prețuri

Așa după cum am menționat, Bologna e un oraș mai accesibil ca prețuri comparativ cu mult mai turisticele Veneția ori Florența. În cele șase zile am cheltuit aproximativ 900 de euro, din care avionul 160 și cazarea puțin peste 300.

Studioul drăguț pe care l-am închiriat ne-a scos din buzunar aproape o sută de euro pe noapte, la care s-a adăugat taxa de oraș de 1,60 euro/zi/persoană. Cafeaua espresso (excelentă) a costat peste tot 1,30 euro, pentru o porție de paste am plătit 13-16 euro și 10-12 euro pentru o pizza mare, iar pentru un mic dejun compus dintr-un capuccino și un crosant cu ciocolată, 4,50 euro.

Oamenii

Nicio surpriză în această privință. Așa cum mă așteptam, am avut parte peste tot de politețe și amabilitate, deși nu neapărat și de zâmbete. Lucru care mi-a amintit de Bergamo vezi impresii. Că doar eram în nordul Italiei, nu în Sicilia...

Vizita bătrânelor doamne

Stați liniștitți, îl parafrazez aici pe Dürenmatt. Glumind... și nu prea, având în vedere vârsta mea înaintată, dar și pe cea a verișoarei mele, o companioană foarte plăcută și de nădejde, cu care am hălăduit în pas domol, nu atât din lipsa grabei, cât din necesitatea de a ne proteja încheieturile...

Dar am îzbândit aproape în întregime, vizitând cam tot ce ne-am propus și ratând doar o parte dintr-o excursie, și asta numai și numai din vina mea. Unde nu-i cap...

Cele șase zile (mai puțin, în fapt, din cauza orarului de zbor) dintre 7-13 iulie 2025 le-am împărțit frățește, alocând două și jumătate Bolognei și câte una fiecăruia din cele trei orașe aflate de mult timp pe lista mea de priorități. Care sunt ele? Veți afla.

Pentru moment, răbdare și (eventual) tiutun..., căci îmi voi lua revanșa pentru lunile de inactivitate de pe AFA și promit că vă voi „bombarda” cu seriale lungi și plictisitoare. Marcă neînregistrată... Nu de alta, dar 2025 a fost un an surprinzător de bogat în excursii, și nu am apucat să scriu decât despre trei din cele șase, iar în 2026 am bifat deja două ieșiri la fel de interesante.

În loc de concluzii

Iubesc Italia, îmi place să scriu despre ea și recunosc – sunt subiectivă.

Tot ce am văzut în această țară mi s-a părut minunat, extraordinar, fabulos.

Sau măcar frumos…

Ca Bologna.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 15 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI