ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.04.2026
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.01.12
STATUS: SENATOR
LUNA
SEP-2025

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 3 MIN

Restaurant Hera - Koukounaries, Skiathos

TIPĂREȘTE URM de aici

Cazările mele din Skiathos au fost mereu aproape de Hotel Muses din Koukounaries. Zilnic treceam pe lângă el și mereu mă gândeam că este un loc tare drăguț și mi-aș dori să mă cazez acolo. Până anul trecut când am cunoscut niște turiști cazați la Muses care se văitau de miros de canalizare în camere și condiții de maxim 2 stele.

Camerele nu le-am văzut însă grădina, piscina și barul de la piscină le știu și sunt destul de bine îngrijite. Iar restaurantul Hera, restaurantul hotelului este un loc foarte plăcut în care am mâncat de mai multe ori și totul a fost bine.

Restaurantul este unul de familie cu un meniu destul de diversificat ce se bazează în special pe bucate tradiționale grecești. Restaurantul este deschis doar pentru cină, începând cu ora 18 până târziu în noapte. Deschis în 1988, deci cu o vechime de aproape 40 de ani, restaurantul a rămas deschis cu siguranță datorită atmosferei plăcute și a preparatelor proaspete, pregătite întotdeauna în acea seară.

Personalul este mereu prietenos și am rămas surprinși că ne-au recunoscut atunci când ne-am întors după un an. Din momentul în care au adus meniul am simțit că ne cunoaștem parcă de o viață. Ne-au recomandat mâncărurile făcute pentru acea seară, apoi ne-au lăsat să studiem meniul fără să ne grăbească vreo clipă.

În general ospătarii îți recomandă peștele pe care îl au în acea zi și miel. Pe o tablă aflată în față restaurantului este scris meniul zilei în care sunt trecute felurile de mâncare pregătite în acel moment, pe lângă grătare sau salate care se fac pe loc, seară de seară.

Am ales o masă așezată în apropierea piscinei, iar muzica grecească ce se auzea în fundal a reușit imediat să ne introducă în atmosfera plăcută și pot spune fără rețineri că Hera este un restaurant care amintește cu siguranță de ospitalitatea grecească bine cunoscută.

Am început seară comandând o bere rece pentru mine și vinul casei, destul de bun. Pentru start am ales brânză saganaki, ciuperci și un tzatziki- delicioase toate. Apoi am comandat un mix grill pentru o persoană care cuprindea cotlet de miel, bucățele de carne de porc și de pui și niște cârnați locali. Platoul era servit împreună cu niște cartofi care nu am înțeles cum erau gătiți însă aveau o ușoară aromă de portocale. Cealaltă porție a fost de calamar la grătar foarte bine pregătit. Ne fuseseră recomandate celebrele chifteluțe în suc de roșii – soutzoukakia (dar mâncasem deja cu o seară înainte), cotlet de miel, dorada, iar mie îmi făceau cu ochiul și spaghetele cu fructe de mare.

Am încheiat seară cu o porție de portokalopita, celebra plăcintă de portocale grecească și două pahare de ouzo primite din partea casei pe care le-am băut împreună cu doamna drăguță care a avut grijă de noi întreagă seară.

Știu că nu va citi aceste rânduri însă aș vrea să îi mulțumesc pentru amabilitatea de care a dat dovadă de fiecare dată atât dansa cât și restul personalului. Recomand restaurant Hera pentru atmosfera autentică pe care cu greu o mai găsiți în Grecia! Pentru faptul că aici întotdeauna te vei simți ca într-o familie. Și desigur pentru mâncărurile după care îți lingi degetele!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de vlado2 in 07.04.26 07:53:34
Validat / Publicat: 07.04.26 10:19:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 39 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vlado2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Terasa restaurantului Hera
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 7 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm? Taverne în Skiathos:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.046224117279053 sec
    ecranul dvs: 1 x 1