ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.05.2026
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2025
DURATA: 3 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 2562 lei
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ AI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 15 MIN

Mă-ntorc la tine, iar şi iar, mare albastră - Mera Resort Venus

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 6 – 9 iunie 2025

Alegerea destinației și a hotelului

Alegerea destinației și a hotelului au fost făcute cu mai puţin de o lună înainte. Trebuia să plec undeva şi să profit de cele câteva zile libere avute de Rusalii. În minivacanța de 1 Mai plecasem în Bulgaria la un resort de top, foarte pe gustul meu, dar aflat prea departe, tocmai în Sveti Vlas şi mă obosise drumul până acolo, cozile, aglomeraţia şi timpul pierdut cu trecerea podului de la Giurgiu – Ruse. Nici de această dată nu am găsit o variantă convenabilă dintre hotelurile aflate în staţiunile bulgăreşti de la nord de Varna, mai apropiate de România, aşa că m-am văzut nevoită să mă reorientez spre litoralul românesc, chiar dacă ştiam că voi plăti mai mult pentru mai puţin ☹, dar măcar aveam mai puţin de condus până acolo şi mai uşor pentru mine, cu peste două sute de kilometri de parcurs în regim de autostradă.

Prea mult timp pentru documentare nu am avut la dispoziţie, deoarece eram mai concentrată pe ce voi face în vacanţa de două săptămâni planificată pentru jumătatea lunii mai, astfel că am preferat să merg pe drumuri cunoscute. Prin urmare, am ales şi rezervat pe cunoscutul site internaţional de rezervări un sejur de trei nopţi la Venus la Mera Resort 4*, o cameră dublă cu pat matrimonial în regim all inclusive, la preţul de 2.562 lei, nerambursabil, banii fiindu-mi retraşi imediat de pe cardul bancar cu care am garantat rezervarea. Cam scump ☹ La check out am mai plătit şi taxa de staţiune de 5 lei pe zi de persoană. Nu a fost mult, dar oricum au fost bani aruncaţi aiurea având în vedere că staţiunea tot jalnic arăta şi acum.

Despre hotel

Despre hotel ştiam deja aproape tot ce se putea şti, aceasta fiind a patra mea vizită acolo şi a doua după ce fusese renovat şi rebranduit ca Mera, grupând sub „umbrela” Mera Resort două din cele trei hoteluri turn reprezentative pentru staţiune, Cocorul (actualul Mera Sky) şi Pajura (actualul Mera Blue), plus vilele din spatele acestora, mai vechi şi mai noi.

Mera Resort este un resort de patru stele all inclusive situat în staţiunea Venus. Dispune de 416 camere duble și 109 apartamente, cu un total de 1050 paturi.

Adresa: Strada Dem Rădulescu nr. 2, Venus, judeţul Constanţa

Coordonate GPS: 43.845241 N; 28.591295 E

Website: https://www.merahotels.ro/mera-resort/

Telefon: +40.374.436.450

Cum am ajuns acolo?

Nu mă voi apuca să povestesc despre drumul cu maşina de la Bucureşti la Venus, binecunoscut tuturor. Cumva am „furat” startul plecând în minivacanţa de Rusalii de vineri dimineaţa, dar nu am fost singura care şi-a dorit o zi de vacanţă în plus 😊

 Am ieşit foarte repede şi uşor din Bucureşti pe Autostrada Soarelui. Drumul a fost destul de liber şi am circulat bine. Am prins ceva aglomeraţie la traversarea celor două Eforii, dar a fost bine faţă de alte dăţi. Am remarcat şi coada formată de cei care plecau în Bulgaria pe la Negru Vodă, mai greu de explicat după intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen.

Nu am avut nevoie să folosesc GPS-ul pentru a ajunge la hotel.

Parcarea

M-am oprit la bariera de la intrarea în curtea resortului, paznicul permiţându-mi accesul doar după ce mi-a găsit numele pe tabelul cu rezervări şi avertizându-mă că nu mai sunt locuri disponibile în parcarea principală, cea mai apropiată de intrarea în recepţie. Am preferat să mă conving singură şi am dat o tură, fără succes însă, prin prima parcare, apoi am intrat în parcarea a doua unde am găsit locuri libere pe alese. Până seara s-au cam umplut toate cele trei parcări ale resortului, am mai văzut puţine locuri doar în cea de a treia parcare.

Mera Resort oferă, zic ei, 500 de locuri de parcare gratuite, care ar trebui să fie absolut suficiente pentru capacitatea de cazare.

Check in

După ce mi-am parcat mașina, m-am îndreptat spre recepție pentru a demara formalitățile de cazare. Era cu puțin înaintea orei oficiale de check in, dar nu aveam nicio îndoială că nu voi primi imediat camera și oricum nu-mi păsa prea mult, eu fiind bucuroasă că am ajuns. De la vizita anterioară schimbaseră puţin politica, în sensul că intram cu masa de prânz şi ieşeam cu micul dejun, variantă clar mai convenabilă pentru mine.

Am regăsit aceeaşi recepţie spaţioasă, aerisită, modern mobilată şi decorată pe care mi-o aminteam de data trecută.

Am așteptat cam un sfert de oră până când mi-a venit rândul la recepție. Mi-a fost găsită imediat rezervarea în sistem. I-am precizat recepţionerei că nu sunt pentru prima dată la Mera, cred că am făcut-o mai mult din obişnuinţă, afară având deseori unele mici avantaje ca repeat guest :D. Surprinzător pentru mine, tipa chiar a verificat şi mi-a confirmat data sejurului anterior de la care trecuseră totuşi destui ani.

Am fost întrebată în ce serie doresc să mănânc. Am trecut repede peste surpriza neplăcută la auzul veştii despre „serii” la masă şi am ales fără să clipesc prima serie. Văzând mirarea şi deruta de pe faţa mea, am fost asigurată că nu este nimic bătut în cuie, ci mai mult aşa de principiu, astfel că am primit imediat brățările de all inclusive, unele albastre, un fel de card cu o formă mai deosebită pentru pornirea curentului electric și cardurile pentru prosoape de plajă, precum și conceptul all inclusive al resortului. Cei care alegeau să mănânce în seria a doua aveau brăţări de culoare portocalie.

Citisem înainte astfel că nu am fost prea mirată să văd brăţara cu cip care permitea deschiderea uşii camerei fiecăruia, un sistem modern, care te scapă de grija cardului de acces. Mi-a părut rău doar pentru că nu am putut-o păstra ca suvenir la plecare. Bulgarii implementaseră de ani buni acest sistem în unele din hotelurile lor, însă noi l-am experimentat în premieră la Mera Resort. Câteva luni mai târziu am regăsit acelaşi sistem într-o ţară arabă, acolo brăţările cu cip fiind sub forma unor ceasuri chiar drăguţele 😊

Camera mea

Am primit o cameră dublă cu pat matrimonial tot în corpul Mera Sky la fel ca data trecută, doar că era cu două etaje mai sus şi mai bine poziţionată, fiind una din cele două camere din holul de lângă lifturi.

Structura camerei era cea obişnuită: un hol la intrare, baia, camera propriu-zisă, apoi balconul.

Dimensiunea redusă a camerei nu m-a surprins. Eram la a patra vizită și știam exact ce am rezervat și la ce să mă aștept. Pentru doar două persoane spaţiul oferit este la limită, dar OK. Dacă mai apar şi copii în peisaj, lucrurile se complică şi devine inconfortabil. Părerea mea.

M-am mirat puţin când am văzut că nu toate camerele sunt la fel, existând mici diferenţe cauzate de forma atipică, nici mobilierul nu era aranjat la fel. Hotelul are o formă cilindrică, iar camerele sunt dispuse cumva radial.

Pe hol am avut un dulap micuţ, suficient pentru două persoane şi pentru un sejur scurt. Data trecută dulapul a fost de-a dreptul neîncăpător şi era amplasat în cameră. Papucii de unică folosinţă au rămas în dulap neatinşi.

Am avut la dispoziţie seif gratuit, dar pe care l-am găsit blocat în poziţia deschis. Am sunat la recepţie solicitând deblocarea acestuia. După câteva zeci de minute a venit una din recepţionere cu o cheie, însă mirată că eu chiar vreau să folosesc seiful. După ce l-a deblocat am constatat că şi bateriile erau terminate şi a trebuit să fie înlocuite. A urmat o altă perioadă de aşteptare, dar s-a rezolvat. Mie însă îmi pierise cheful de a mai folosi seiful, pe care totuşi l-am închis, aşa gol, cu propriul cod, preferând să-mi ţin actele şi banii în trolerul încuiat :D şi nu au fost probleme.

Baia era de dimensiuni normale, strălucitor de curată, dotată cu duş walk-in încăpător, etanş şi având o scurgere perfectă. Există şi un uscător de păr, OK. Consumabilele primite au fost săpun lichid la chiuvetă şi şampon & gel de duş la duş, de calitate medie, în recipiente mari, plus două sticluţe cu loţiune de corp. M-a deranjat poziţionarea dispenserului de la duş prea sus pentru mine şi incomod de folosit cu o singură mână. Am primit câte două prosoape de persoană şi unul pentru ieşit de la duş. Au fost OK. Prosoapele folosite, lăsate de mine în chiuvetă, au fost schimbate zilnic.

În cameră, patul matrimonial ocupa aproape întreaga suprafaţă, fiind încadrat de două noptiere. Existau două aplice fixate de tăblia patului şi prize de ambele părţi. Salteaua a fost confortabilă şi am dormit tare bine.

În afară de patul matrimonial am mai avut şi o măsuţă de toaletă, cu oglindă deasupra, pe perete, precum şi un taburet. Cred că nici nu încăpeau mai multe piese de mobilier. Sub această măsuţă era amplasat minibarul, contra cost ☹, că doar aveam all inclusive :D, cu câteva produse cu preţuri decente. Gratuit am avut doar câte două sticle de apă plată la 0,5 l, completate în fiecare zi, şi, doar la sosire, o sticlă de vin rose, bun, pe gustul meu.

Pe partea opusă patului, pe perete, era fixat televizorul cu diagonală măricică, OK.

Mi-a plăcut mult fototapetul de la capul patului, cu brazi şi brânduşe, exact ca în fotografiile mele făcute în martie 2024 la Păltiniş la Întâlnirea AFA 😊 Data trecută avusesem parte de un frumos peisaj marin.

Aerul condiţionat era de tip split, silenţios şi eficient, atât cât l-am folosit, bine poziţionat pentru a putea fi folosit şi noaptea la nevoie.

Podeaua era acoperită de o mochetă curată, fără pete.

Mi-ar fi fost utilă o cană electrică pentru a-mi face ceai, dar nu am avut. Poate data viitoare...

Curăţenia a fost făcută în fiecare zi în cursul dimineţii, cu destul simţ de răspundere, cu schimbarea zilnică a prosoapelor folosite şi o singură data a lenjeriei, nimic de reproşat.

Balconul mi-a plăcut mult. Ca de fiecare data 😊. Era spaţios, de formă aproape pătrată, dotat cu două scaune confortabile de ratan şi o măsuţă rotundă cu blat de sticlă, precum şi cu uscător pentru costumele de baie. Exista şi o plasă contra insectelor, foarte utilă.

Chiar dacă hotelul este situat la ceva distanţă de plajă, din balconul meu am beneficiat de o vedere frontal la mare aproape perfectă, obturată doar de hotelul Vulturul, al treilea turn înalt, care însă nu face parte din Mera Resort.

Vederea frontală la mare a fost minunată şi a meritat să plătesc nişte bani în plus pentru a mă bucura de aceasta, Cazarea în corpul A al hotelului mi-a oferit avantajul de a fi cel mai aproape de mare şi, în plus, multă linişte.

Per total am avut o cazare OK, conform aşteptărilor 😊

Restaurante și baruri

Există două restaurante: unul în zona celor două hoteluri şi altul în partea de vile. Pe cel din urmă nu l-am vizitat, dar alţi turişti comentau că la vile mâncarea este aproape la fel, dar restaurantul este mai puţin aglomerat şi mai liniştit. Posibil, nu ştiu

Restaurantul central de la Mera Resort oferă toate cele trei mese principale ale zilei în sistem bufet: micul dejun – 07.30-10.30, prânzul – 12.00-15.00 și cina – 19.00-21.00. Între prânz şi cină, 16.30-17.30, erau oferite şi ceva gustări. Nu am gustat în nicio zi, pentru că la ora respectivă noi ne făceam somnul de frumuseţe :D şi oricum nu aş fi vrut să-mi stric pofta de mâncare.

Pe partea de mâncare am fost plăcut surprinsă să constat progrese vizibile faţă de vizita anterioară, o organizare mai bună a spaţiului de expunere a mâncării şi o varietate sortimentală mai mare. Unele preparate mi-au plăcut, altele mai puţin, existând şi destule feluri pe care nici măcar nu am dorit să le încerc, dar nu pentru că nu ar fi fost bune, ci pentru că aşa sunt eu mai mofturoasă. Multe feluri s-au repetat în fiecare zi, chiar şi aşezarea era identică, dar au existat şi variaţii. Mâncarea mi-a părut mai cu gust decât îmi aminteam.

Ce nu mi-a plăcut? Aglomeraţia de la prânz şi mai ales de la cină, cozile lungi care se formau şi încrâncenarea stupidă a unor conaţionali, proptiţi în dreptul unei tăvi golite în aşteptarea unui refill, de a nu-i lăsa pe alţii să avanseze şi să-şi pună alte feluri în farfurie, blocând astfel fluxul normal şi consumând aiurea timpul celorlalţi ☹

Am mâncat atât în interiorul restaurantului, cât şi pe terasă. Am remarcat apariţia angajaţilor asiatici, unii având deja câţiva ani vechime la Mera. Barmanii erau eficienţi, dar cei care se ocupau de debarasarea meselor se mişcau mai în reluare. Pe terasă ajungeau chiar mai rar, astfel că mulţi turişti îşi debarasau singuri mesele şi se formau stive de vase murdare şi pahare folosite, care erau strânse abia la ora închiderii restaurantului.

Conceptul all inclusive de la Mera era aşa... ca în România, dezamăgitor pentru oricine avea termen de comparaţie de afară şi aşteptări că va fi ca acolo, acceptabil pentru ceilalţi. Am ştiut exact despre ce este vorba şi ne-am asumat, la fel cum a fost şi la Majestic în Mamaia, la Mera fiind totuşi puţin mai bine.

Apă, ceai, cafea, sucuri, acidulate sau nu, bere şi vin găseai până la ora 22.00, însă cocktailurile şi tăriile erau disponibile doar pe durata meselor de prânz şi seară. Nu mi-a plăcut că seara târziu sau dimineaţa devreme nu puteai bea un ceai sau o cafea ☹. Data trecută aparatele erau disponibile non stop în zona de gustări.

Am găsit cafea bună spre foarte bună la aparate, în mai multe variante, pe alese, Lavazza, Julius Meinl şi Nesscafe, fiecare preparându-şi băutura dorită. Sucurile acidulate erau din gama Pepsi, la dozator, cu autoservire. Berea era numai draft, vreo trei mărci. Soţul a fost mulţumit. Vinurile au fost surprinzător de bune, pe gustul fiecăruia, având de ales între trei podgorii.

Unii au fost deranjaţi de micimea paharelor de plastic, dar eu am apreciat mai mult faptul că acestea erau de unică folosinţă, mai igienic şi mai safe.

În afara barului din restaurant, noi am mai frecventat şi barul de la plajă, însă foarte puţin din motive pe care le voi explica puţin mai târziu. Acesta oferea apă, cafea, sucuri, bere şi popcorn. Suficient pentru noi.

Cum spuneam, băuturile nu erau strălucite şi erau cam multe limitări. Nu am fost prea încântaţi, dar am ştiut exact care este situaţia dinainte de a rezerva.

Cei mai pretenţioşi şi mai cu dare de mână aveau posibilitatea de a-şi comanda băuturile dorite, de import şi mult mai calitative, inclusiv nişte cocktailuri ca la carte, de la barul a la carte, contra cost. Noi nu am simţit nevoia să plătim în plus :D.

Plaja şi piscinele

Mera Resort Venus, chiar dacă nu este situat pe plajă, dispune de plajă proprie la ceva distanţă, nimic de speriat. Puţină mişcare nu strică.

Anii trecuţi cei mai comozi sau cu copii mici şi o grămadă de accesorii erau îndemnaţi chiar de cei de la recepţie să meargă la plajă cu maşinile personale şi mulţi chiar făceau asta.

Noi am preferat să ieşim din resort pe la turnicheţii de la capătul piscinei, să traversăm strada, apoi printre magazinele cu de toate până ajungeam la plajă şi mergeam mult spre dreapta până la plaja resortului.

La această cea mai recentă vizită la Mera am aflat că introduseseră şi un autobuz gratuit, care circula între 8.00 – 18.00 la fiecare treizeci de minute, cu o pauză la prânz 13.00-14.00, pentru transportul turiştilor la şi de la plajă.

Plaja Mera, cu umbrele, şezlonguri şi saltele gratuite, precum şi cu beach bar inclus, se află în dreapta plajei Perla Venusului, cea mai frumoasă plajă din Venus şi una din cele mai frumoase din sudul litoralului. Aşa a fost până anul trecut când s-a ales praful şi de această plajă intrată în programul lărgirii exagerate a plajelor ☹

Citisem că şi plaja din Venus a fost extinsă, văzusem rezultatele acestor extinderi exagerate în Mamaia încă de acum câţiva ani, dar mi-a ieşit complet din minte acest detaliu atunci când am făcut rezervarea. Mi-am reamintit povestea, brusc şi şocant, abia când am ajuns la plajă, intrasem pe nisip, am recunoscut barul, dar nu vedeam marea, în faţa mea era doar o mare întindere de nisip. Ca-n deşert. Îmi trebuia o cămilă =))

Ne-am luat câte ceva de băut, eu un suc şi soţul o bere, noroc că mâncasem bine înainte :D, şi am pornit în excursia spre mare. Am mers şi am tot mers pe un podeţ până am ajuns în zona cu umbrele şi şezlonguri. Mi-a plăcut că au schimbat umbrelele de pânză cu unele de stuf, care te protejează mai bine de razele soarelui.

Un aspect pozitiv al lăţirii plajei, poate singurul :D, este că a crescut mult numărul umbrelelor şi al şezlongurilor oferite gratuit turiştilor, distanţate rezonabil faţă de vecini. Dar vechile proaste obiceiuri nu se schimbă prea uşor. Chiar dacă erau locuri pentru toţi doritorii, unii tot rezervau cu prosopul şi plecau ei ştiu unde, ignorând cu nonşalanţă afişele prin care se interzicea acest lucru. Reveneau când sau dacă îşi aduceau aminte, şezlongurile fiind într-un târziu „eliberate” de către angajaţii de la plajă.

În rest, doar minusuri ☹. Nisipul fin care era în trecut pe această plajă a rămas doar amintire, acum fiind numai scoici sparte tăietoare, astfel folosirea papucilor fiind obligatorie pentru evitarea accidentărilor.

Intrarea lină în mare doar cu nisip fin, la fel, este doar istorie ☹. Acum există o pantă destul de accentuată la intrarea în mare, tot scoică spartă, care creează dificultăţi copiilor şi celor cu probleme locomotorii chiar reduse. Ieşirea din mare, cu urcarea acelui prag, mie mi s-a părut periculoasă. Eu m-am descurcat, dar tot mi s-a părut neplăcut. Soţul meu ieşea din apă doar cu ajutor.

 Marea se adânceşte puţin mai repede ca înainte, dar încă este OK dacă nu sunt valuri prea mari.

Gropi nu am văzut, dar poate nu le-am nimerit eu.

Beach barul a rămas pe poziţia iniţială de dinainte de extindere, în timp ce şezlongurile au fost mutate la malul mării. Distanţa de la şezlonguri până la bar este descurajant de mare, încât renunţai să mai bei ceva. Noi făceam maxim un drum pe zi până la bar şi înapoi. Mă întreb dacă nu cumva acesta a fost şi scopul :D.

Există toalete pe plajă, dar acestea sunt amplasate lângă bar, adică foarte departe de zona în care se face plajă. Oare câţi turişti au reuşit să ajungă acolo în timp util fără să lase dâre pe nisip?

Piscinele de la Mera au fost mai tentante decât plaja la mare pentru unii turişti. Apa din piscine a fost mai caldă decât marea la început de iunie. Există o piscină mare pentru adulţi, una pentru copii şi alta la cele trei tobogane.

În jurul acestora sunt numeroase şezlonguri, însă în număr insuficient pentru câţi amatori sunt. Nu sunt amatoare de bălăceală în piscină, însă anul trecut am vrut să intru şi eu să mă bucur de apa călduţă şi plăcută, dar nu a fost chip să prind vreun şezlong liber, măcar să am unde să-mi las prosoapele, hainele şi restul lucrurilor.

Există şi câteva duşuri, rar folosite.

Altele

 Există un club pentru copii, drăguţel, dar şi un loc de joacă exterior, interesant şi bine dotat, la limita resortului în vecinătatea hotelului Vulturul

Animaţia mi s-a părut că a fost destul de slabă la început de sezon, însă eu oricum nu eram interesată.

În continuarea terasei restaurantului există o scenă pentru minidisco şi spectacolele de seară. La acest capitol mi s-a părut că au stat mai slăbuţ în 2025. Melodiile de la minidisco nu erau deloc antrenante, totuşi micuţii păreau încântaţi. La vizita precedentă oamenii dansau, încingeau hore printre mese, şi toată prestaţia artiştilor invitaţi era la alt nivel.

Hotelul oferă internet wireless gratuit cu semnal bun şi cu acoperire bună pe toată suprafaţa sa, dar eu am preferat să folosesc exclusiv propriile date mobile, având trafic nelimitat în abonamentul ales.

Concluzii

Şi acest scurt sejur petrecut la Mera a fost per total OK, chiar dacă am simţit că nu am primit îndeajuns pentru preţul plătit, dar asta mi s-a întâmplat mai peste tot în România, nu doar aici.

Am redescoperit acelaşi resort all inclusive bun pe care îl ştiam, am beneficiat de o cameră mică de doar 15 m2, dar foarte curată, de mâncare variată şi gustoasă, de servicii incluse la plajă şi de parcare gratuită şi păzită pentru maşină.

Personalul cu care am interacţionat a fost amabil şi zâmbitor, însă nu mereu şi suficient de Aeficient.

AmFostAcolo la Mera de două ori, la câţiva ani distanţă, mi-a plăcut, deci nu exclud o nouă revenire.

RECOMAND Mera Resort – locul unde poţi petrece o frumoasă vacanţă all inclusive!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 18.05.26 08:41:19
Validat / Publicat: 18.05.26 09:47:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VENUS.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: -

VIZUALIZĂRI: 115 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Mera Resort Venus - Corpul Mera Sky văzut dinspre piscină
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15600 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest review

7 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.05.26 10:04:44]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2026) sau anul trecut (2025) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nicole33AUTOR REVIEW
[18.05.26 10:35:43]
»

@webmaster:

Pușcașu Marin
[18.05.26 11:24:26]
»

@nicole33: Mi-aduc aminte de resortul acesta care a fost implicat într-o poveste urâtă acum ceva ani. Cu toxiinfecții alimentare, nu știu ce probleme cu mâncarea, de nu mai aveau salvări prin Mangalia să care” răniții” de la Mera, la spital. Parcă s-a pus și batista pe țambal la data respectivă, în sensul că ANPC-ul și DSV-ul au stabilit că turiștii erau de vină, că de ce s-au dus acolo și nu în Seychelles sau în Maldive .

În fine... pare că lucrurile au intrat pe un făgaș mai bun. Dacă tu recomanzi... înseamnă că e OK, chiar și cu minusurile semnalate în acest articol. Deși, dacă mă gândesc că printre minusurile semnalate de tine se numără plaja, cred că m-aș gândi de 50 de ori înainte să fac o rezervare aici.

Eu apreciez foarte mult la articolele tale despre cazări obiectivitatea prezentării. E greu să te detașezi din a face o comparație între” tona” de resorturi all-inclusive în care ți-ai petrecut zeci de vacanțe de-a lungul timpului și un resort sau un whatever hotel de pe litoralul românesc. Și cu atât mai mult contează acel” recomand” pentru cineva care caută cazare la Marea Neagră.

Eu nu mă număr printrei ei (am explicat eu motivele prin alte articole), dar îmi face plăcere să citesc impresiile tale despre orice hotel sau resort în care ai fost oaspete

nicole33AUTOR REVIEW
[18.05.26 11:38:23]
»

@Pușcașu Marin:

Mi-aduc aminte de resortul acesta care a fost implicat într-o poveste urâtă acum ceva ani. Cu toxiinfecții alimentare, nu știu ce probleme cu mâncarea, de nu mai aveau salvări prin Mangalia să care” răniții” de la Mera, la spital

Aşa este. Am fost speriată rău atunci, pentru că fusesem la un pas să-l rezerv când a început nebunia. Am cerut atunci sfatul unei prietene, directoare într-una din instituţiile cu atribuţii de control implicate, am mers chiar la sursă, cum s-ar spune, iar aceasta mi-a spus clar: "Deocamdată NU! ", ea ştiind cât sunt de sensibilă cu stomacul, dar şi cât sunt de pofticioasă

Am ajuns prima dată la Mera pentru cinci nopţi în septembrie 2018 şi a fost OK, astfel că am avut curaj să revin după şapte ani. Pe partea de mâncare au stat chiar mai bine în 2025 şi au fost cazaţi şi mai mulţi copii ca prima dată.

nicole33AUTOR REVIEW
[18.05.26 12:20:17]
»

@Pușcașu Marin:

Deși, dacă mă gândesc că printre minusurile semnalate de tine se numără plaja, cred că m-aș gândi de 50 de ori înainte să fac o rezervare aici.

Într-adevăr, plaja a fost pentru mine marea dezamăgire. Că e departe ştiam deja şi nu m-a speriat drumul pe jos până acolo. Oricum aveam maşina proprie la dispoziţie sau autobuzul gratuit de la hotel, dacă nu voiam să-mi fac numărul zilnic de paşi

În 2025 bonusul a fost drumul lung prin deşert .

Doar că nu am plâns când am văzut în ce hal a ajuns o plajă care fusese tare frumoasă.

Am postat la articol multe fotografii cu plaja din ambele sejururi, iar diferenţele sunt absolut evidente.

Bazându-mă pe experienţa de la Mamaia, trag nădejde că natura va reuşi în câţiva ani, minim cinci, să repare ceea ce omul a stricat şi atunci voi reveni şi eu la Venus

Eu apreciez foarte mult la articolele tale despre cazări obiectivitatea prezentării. E greu să te detașezi din a face o comparație între” tona” de resorturi all-inclusive în care ți-ai petrecut zeci de vacanțe de-a lungul timpului și un resort sau un whatever hotel de pe litoralul românesc. Și cu atât mai mult contează acel” recomand” pentru cineva care caută cazare la Marea Neagră.

Încerc să fiu cât mai obiectivă cu putinţă, deşi nu este deloc uşor, comparaţiile fiind inevitabile. Din acest motiv, dar şi de lene, recunosc, mai las impresiile să se aşeze, timpul filtrând excelent.

Şi nici nu compar mere cu pere. Am ştiut de la început şi unde merg şi ce voi primi. Cu o lună înainte de Mera fusesem în Bulgaria la un resort de top, super luxos şi cu superservicii, dar care aproape că nu avea deloc plajă şi m-au mai şi hingherit bulgarii cu fumatul . La Voya am plătit cu doar puţin mai mult ca la Mera, însă am primit infinit mai mult.

Cu un an înainte fusesem la Majestic în Mamaia, tot cu un all inclusive de tot râsul ca şi aici şi cu o plajă extinsă exagerat de mult, dar unde intrarea în mare începuse să revină la normal. Acolo nici şezlongurile nu erau gratuite deşi aveam all inclusive.

Dacă aş fi comparat cu resorturile de lux doar din Turcia sau Egipt vizitate, m-aş fi enervat nonstop şi mi-aş fi stricat vacanţa şi aşa prea scurtă.

Privind optimist problema, este îmbucurător faptul că au apărut şi continuă să se înmulţească şi la noi hotelurile all inclusive care oferă şi alte facilităţi turiştilor, pe lângă mâncare şi băutură, chiar dacă mai e mult până departe . Deranjante sunt doar preţurile nejustificat de mari

Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!

Yoda
[18.05.26 19:14:01]
»

@nicole33:

Am remarcat şi coada formată de cei care plecau în Bulgaria pe la Negru Vodă, mai greu de explicat după intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen.

Noi am fost anul trecut la inceput de iulie la Sunny Beach si am iesit din tara pe la Negru Voda. In vama ne-au oprit si ne-au controlat actele, desi eram in Schengen.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[18.05.26 19:39:30]
»

La banii pe care îi dai pe cazări la mare, nu e mai bine să-ți cumperi un studio?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Filip#16, Mera, Pușcașu Marin, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂMera Resort:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.10118317604065 sec
    ecranul dvs: 1 x 1