O vizită liniștită la Mănăstirea Cudalbi

TIPĂREȘTE

Au început sărbătorile de iarnă, poate cele mai frumoase de peste an. Mă rog, fiecare are trăirile lui, și mai este și vorba că frumos nu e ceea ce este definit așa, ci ceea ce-i place fiecăruia. Totuși, pentru mulți dintre noi, decembrie rămâne luna în care parcă ne amintim mai ușor să fim mai buni, mai atenți unii cu alții. Poate din cauza luminițelor care apar peste tot, poate din cauza mirosului de brad sau a colindelor care se aud în piețe, dar în suflet se face puțin mai cald.

Decembrie este și luna în care ne străduim să ne revedem cu cei dragi. Unii vin acasă de departe, alții lasă pentru câteva zile deoparte grijile și planurile și se așază la aceeași masă, ca pe vremuri. Nu e nevoie de multe cuvinte, uneori e suficient un zâmbet sau o îmbrățișare care să spună tot. Bucuria nu vine doar din lucrurile mari, ci și din cele simple: o felie de cozonac împărțită, o poveste spusă pe îndelete, un ceai fierbinte într-o seară lungă.

Cadourile au și ele rostul lor. Când dăruim și primim, parcă primim confirmarea că nu suntem singuri, că cineva s-a gândit la noi, chiar și pentru o clipă. Poate nu valoarea lor contează, ci gestul. Într-o lume grăbită, acest semn mic ne amintește că existăm unii pentru alții și că prezența noastră are sens. Iar dacă reușim să păstrăm această stare și după ce trec sărbătorile, atunci decembrie și-a îndeplinit menirea.

Sărbătorile de iarnă au însă și o parte mai așezată, mai intimă, cel puțin pentru mine. Poate din pricina tăcerii lungi a serilor de decembrie, poate din motive pe care nici nu le pot explica pe deplin, în perioada asta îmi amintesc mai des de cei care nu mai sunt. Nu o fac cu tristețe apăsătoare, ci cu un fel de dor blând, care aduce în suflet chipuri dragi, vorbe, întâmplări. Chiar dacă nu mă consider un om foarte religios, cred că uneori e bine să rostești o rugăciune pentru ei, simplă, fără mari cuvinte, și să aprinzi o lumânare. Poate e gestul care ne ajută pe noi, cei rămași, să simțim că legătura nu s-a rupt de tot. Religia, până la urmă, ține de suflet și de felul în care fiecare își trăiește credința. Important e să păstrăm în noi amintirea celor dragi și să le dăm, măcar în gând, un pic de lumină.

Dacă amintirea celor plecați rămâne cu noi mereu, poate că e bine, din când în când, să ducem acest gând și în locurile unde oamenii caută liniște și răspunsuri. O biserică, o mănăstire sau orice alt lăcaș de cult poate fi un loc potrivit pentru a așeza în suflet un pic de pace. Acolo, în liniștea încăperilor mari și reci, sub lumina caldă a unei lumânări, parcă gândurile se ordonează altfel. Timpul curge mai încet și ai răgaz să te asculți pe tine. Nu e vorba neapărat de ritualuri sau de mare evlavie, ci mai degrabă de un moment de reculegere, de tăcere binefăcătoare. Poate că astfel reușim să restabilim o legătură cu cei pierduți sau chiar cu noi înșine. Pentru unii e doar o pauză, pentru alții o cărare spre mai multă împăcare. Indiferent cum o numim, contează că ne face bine.

Mănăstirea Cudalbi, jud. Galați.

Ieri am ajuns pentru prima oară acolo. În primul rând pentru că este la o distanță convenabilă de locul unde locuiesc, cam 50 de km, pe traseul Mărășești–Tecuci–Matca–Valea Mărului–Cudalbi. Nu știu cât știți voi despre Cudalbi, dar hai să vă spun că are o istorie destul de veche și bogată. Se spune că localitatea ar fi fost atestată în 1526, când Ștefan cel Tânăr, domnitor al Moldovei, ar fi dăruit „slugilor Ștefan Cudalb, vornic, și Ion Iușbașa Vrăghei o bucată de pământ peste Valea Gerului, în curmeziș” . Asta am povestit-o așa, ca să vedeți că și eu știu să citesc de pe Wikipedia. Cine vrea mai multe detalii sigur va găsi. Cert este că zona e frumoasă: localități îngrijite, case moderne, câmpuri lucrate corect – într-o parte pământ proaspăt arat, alături grâul verde, crud, ca-n compunerile despre iarnă din clasa a treia.

De ce am ajuns la această mănăstire? Explicația e simplă: am vrut să ne dezmorțim cu o excursie mică, să ne aerisim mintea și, eventual, să aprindem o lumânare pentru noi, pentru cei dragi și pentru cei plecați. Mănăstirea nu este foarte veche, a fost ridicată în 1925 de fiica unor moșieri. La fel ca în cazul istoriei Cudalbilor, detaliile le găsiți ușor pe internet, căci eu n-aș face altceva decât să reproduc ceea ce scrie acolo.

Important pentru cei care vor să ajungă: drumul este foarte bun. Se circulă pe DN 251, de la Tecuci- Matca-Valea Mărului- până la ieșirea din Cudalbi, unde un indicator mare vă trimite pe un drum asfaltat către „Mănăstirea Gologanu” , numele ei inițial. Din DN până la mănăstire sunt aproximativ 2 km, fără nicio problemă de parcurs. Așadar, accesul nu e un impediment, trebuie doar dorința de a porni la drum. Am zis!

Ceea ce te atrage din primele clipe în curtea Mănăstirii este curățenia. Nu o curățenie rece, de muzeu, ci una firească, vie. Nu e „farmacie” , pentru că peste tot găsești plante, trandafiri și alte flori, pomi, brazi și iarbă care crește sănătoasă. Totuși, totul este așezat armonios. O frunză căzută nu deranjează, dimpotrivă – devine o pată de culoare care se potrivește perfect cu verdele crud al gazonului, crescut frumos după ploile din toamnă.

Clădirile sunt mari și frumoase, dar fără ostentație, lucru rar în prezent, când uneori se exagerează cu dimensiunile și ornamentele. Aici totul e simplu și plăcut ochiului. De cum pășești în curte, simți că ai ajuns într-un loc potrivit. Te plimbi liniștit, la pas domol, și parcă se umple sufletul de pace. Frumusețea locului se simte, nu doar se vede, iar liniștea te însoțește fără să ceară nimic în schimb.

Am intrat în biserică după slujba de duminică. Ușile s-au deschis larg și, odată pășit în interior, am simțit alt aer. Pictura, încă nouă, este frumoasă, vie, iar catapeteasma îți atrage privirea fără să vrei. Două candelabre mari atârnă din tavanul arcuit, luminând spațiul într-un fel cald. Icoanele și cutia cu moaște îți amintesc imediat unde te afli, te readuc la sensul locului.

Am avut răbdare să privesc, să respir liniștea aceea și să ajung la starea în care simți că te poți ruga cu adevărat, pentru tine și pentru ai tăi. Deși am învățat în viață că nu tot ce cerem ne și este de folos, m-am rugat pentru ce am simțit atunci că e bine. Ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla – e răspunsul firesc al faptelor și alegerilor noastre. Da, sunt poate un pic fatalist, dar cred și că uneori revolta are rostul ei, chiar dacă zguduie ordinea. Gata, mă opresc, să nu vă duc prea mult în filosofie!

În curtea mănăstirii se află și un paraclis, mic, simplu și parcă și mai apropiat de suflet. Este locul în care se roagă măicuțele ce alcătuiesc obștea. Am intrat și acolo, ne-am închinat și am stat câteva clipe în liniște, în același timp cu ele. Respectau canoanele postului, iar atmosfera avea o seninătate pe care greu o găsești în agitația de zi cu zi. Poate de aceea întreaga vizită ne-a lăsat, mie și Adrianei, o stare de pace interioară, de care nu știam câtă nevoie aveam până nu am simțit-o.

Sincer, nu credeam că voi scrie despre experiența asta. A fost ceva intim, liniștit, fără întâmplări spectaculoase. Dar m-am gândit că, poate, pentru unii dintre voi, locul ar putea fi un obiectiv de vizitat. Nu aveți nimic de pierdut, iar câștigul poate fi mic sau mare, depinde de fiecare: un moment de tihnă, o rugăciune, un gând bun, o pauză din ritmul nostru grăbit. Poate doar o plimbare prin curtea verde și curată, sau câteva minute în biserică, în care te regăsești un pic. Iar după ce veți merge și voi, veți ști singuri dacă la Mănăstirea Cudalbi merită, sau nu, revenit. Eu cred că da – iar uneori, un „da” liniștit valorează mai mult decât o mie de cuvinte.

Gata, închei, ați scăpat, sper că n-a durut!

Sincer și cu respect vă doresc, tuturor, sărbători liniștite, alături de cei dragi, sărbători care să vă aducă pace, gânduri bune, mulțumire și zîmbete! Să ne fie bine, oameni buni! Haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 121 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI