Le Roccette Mare - poziție perfectă în Tropea pentru plajă și port

TIPĂREȘTE

Vara asta, pentru „vacanța de plajă” am avut de ales între Skyathos și Calabria. Am ales Calabria pentru că am mai lăsat-o cândva pe locul 2 și imediat după aia zborul direct București – Lamezia Terme „s-a evaporat” . Profitând de faptul că RyanAir l-a reintrodus recent și că prețurile erau rezonabile, am zis gata, ce-i în mână nu-i minciună. Ca de obicei, Tati a cumpărat biletele de avion, iar eu m-am ocupat de cazare. Aveam să petrecem acolo o săptămână la final de iunie și, din moment ce din start am zis că asta-i vacanță exclusiv de plajă și relaxare, am decis să nu închiriem mașină, ci să ne folosim de transportul în comun. Așa că în alegerea locului/locurilor unde aveam să poposim trebuia să țin cont de acest aspect.

... Păi n-a fost ușor să aleg... Zona imediat adiacentă Lameziei Terme nu prezintă cine știe ce interes, partea spectaculoasă începe la vreo 20-30 km sud de ea, cu mirifica salbă de stațiuni și plaje ce se înșiră pe țărmurile incredibil de turcoaz ale Mării Tireniene, alcătuind Costa degli Dei (nume pe deplin meritat, după câte vom reuși să întrezărim). Sigur, am fi putut alege orice între Pizzo Calabrio și Reggio Calabria, însă de ani buni mie mi se pusese pata pe Tropea, după ce văzusem niște fotografii și citisem câteva recenzii. Deci Tropea să fie!

Dilemele nu s-au terminat defel. Să fie un hotelaș drăguț în centrul vechi sau unul apropiat de plajă și de mare? Sau poate un resort cu o mie de facilități situat nu departe, că am putea la o adică să luăm un taxi-ceva și să vizităm orașul de câte ori dorim?!... Am citit, am studiat, am vizionat filmulețe și poze și am eliminat întâi centrul vechi. Asta pentru că Tropea se află cocoțată pe o stâncă și, în scop de plajă și mare, ar fi însemnat să coborâm/urcăm cele 150 de trepte de 2 ori pe zi. Hmm... Mersul pe jos face piciorul frumos, dar nici chiar așa. Am reluat căutările de mai multe ori, am rezervat ceva, am anulat, iar am reluat... Ce-mi plăcea maxim era prea scump, iar restul – fiecare avea câte-o bubă...

Până mi-a dat prin cap să caut „pe bucățele” , adică pe perioade mai scurte de timp. Nu-mi place să mă mut de colo-colo în vacanță, asta automat se lasă cu pierdere de timp, dar, ce-i drept, vine la pachet cu mai multe experiențe. Și bingo! Pentru primele 3 zile ale vacanței noastre am găsit disponibil singurul hotel (singurul de pe booking) aflat pe plajă (plaja principală a orașului, celebra Spiaggia della Rotonda). Oricât am încercat alte perioade, n-a mai mers; primele 3 zile și atât! Păi nu-i bai, mi-am zis. Stăm aici 3 zile și pe urmă ne mutăm, vedem noi încotro.

E vorba de hotelul Le Roccette Mare, cotat la 3*, situat în capătul nord-estic al plajei pomenite, dar și foarte aproape de port. M-am felicitat ulterior, când toate au început să se lege, precum și la fața locului: pentru noi, o poziție mai bună nici că se putea! Din descriere am înțeles că-i un hotel pavilionar, cu o grădină splendidă, cu restaurant, beach bar și plajă proprie și că sunt disponibile mai multe feluri de unități de cazare – pentru 2 sau mai multe persoane, cu vedere la mare sau fără etc. În această privință, Zeul Vacanțelor m-a scutit de un chin suplimentar, căci nu era disponibil decât un singur tip de cameră: „cameră dublă sau twin cu vedere la grădină” . Ok, nu-i bai, fie și la grădină. Altă chestie – rezervarea era posibilă doar în varianta demipensiune. Ok, nu-i bai, și-așa trebuie să mâncăm măcar de 2 ori pe zi. Așa că m-am grăbit să rezerv: cameră dublă, demipensiune, 3 nopți, anulare gratuită până cu vreo 2 săptămâni înainte = 603 euro. Sincer, nu mi s-a părut mult; la Milano am plătit mai mult fără nicio masă. Mă rog, Calabria e sudul Italiei și-n sudul Italiei prețurile sunt mai lumești, se zice...

Drumul. Am decolat la 9:30, zborul a durat cam o oră jumate – totul fără probleme. Aeroportul din Lamezia este unul mic, de la avion ne-au lansat per pedes spre terminal și în câteva minute deja ieșeam din nou la aer. Imediat în fața aeroportului, puțin dreapta, se află stația autobuzului ce face legătura cu gara Lamezia Terme; transferul durează 5 minute și costă 2,5 euro de persoană (voi atașa o poză cu orarul).

Nici gara nu-i cine știe ce; am avut un puternic sentiment de deja vu, chiar râdeam cu Tati, că parcă am fi la Ploiești sau la Galați în gară. Biletul pentru Tropea la trenul de 11:37 a costat fabuloasa sumă de 4,7 euro de persoană, partea nașpa fiind că a trebuit să așteptăm cam jumătate de oră într-o căldură destul de deranjantă. Am nimerit și un tren cu aer condiționat defect, de-abia adia, dar am rezistat eroic cele aproximativ 50-55 de minute, mai ales când linia ferată a început a șerpui pe lângă mare, oferindu-ne priveliști și culori de vis!

Din gara Tropea am luat-o cătinel la pas. Nici n-am fi avut altă variantă, căci n-am zărit...roată de taxi și, în plus, nu dețineam cine știe ce bagaje, doar câte un troler micuț și câte un rucsac nu prea burdușit. Ne-am orientat ușor, era o hartă în fața gării, sunt și ceva indicatoare, mai e și Google Maps... Am străbătut orașul vechi cu gurile căscate, deja îndrăgostiți de acest loc și, când a trebuit, am cotit-o dreapta. Sunt mai multe rânduri de scări ce coboară până la nivelul mării, ne-am folosit de cele din apropierea portului. Chiar la baza lor începe Via Lungomare, iar pe bucata de vreo 200 de metri până cotește pe lângă plajă, pe dreapta, se înșiră 3 hotelașe aparținând brandului Le Roccette, fiecare în grădina proprie: Le Roccette Club Tropea, Le Roccette San Leonardo și Le Roccette Mare, viitoarea noastră gazdă.

Hotelul. Am pătruns pe poarta principală (care rămâne mereu deschisă; mai e o intrare dinspre plajă, dar aceea se încuie peste noapte) și am coborât câteva trepte. În față ni s-a deschis o splendidă grădină tăiată de alei frumos întreținute, iar ici-colo se ghiceau frînturi de ziduri albe și acoperișuri cărămizii printre copăcei și flori. Deocamdată noi am apucat-o spre dreapta, spre clădirea recepției, în fața căreia picotea motanul Matisse (mascota complexului, după cum urma să aflăm).

Înăuntru ne-au întâmpinat o răcoare plăcută, precum și un domn zâmbitor, care ne-a oferit toate informațiile necesare (printate pe o foaie față-verso, că erau destul de multe) odată cu cheia camerei. Pe urmă s-a oferit să ne conducă, la fața locului prezentându-ne pe scurt toate facilitățile disponibile. Oficial, check in-ul începe la ora 16; era în jur de 13 și ne-au cazat. O mare bilă albă!

Am primit camera 111, la parterul uneia din clădiri (toate au 2 niveluri). Intrarea era mai ciudată, în sensul că era o terasă comună din care se intra în camera 113, apoi terasa asta se „gâtuia” un pic și se deschidea apoi în altă terasă din care se intra în camerele 111 și 112 (ce pot comunica între ele la nevoie, după cum vom constata). Vedere la grădină... mda, cu puțină imaginație. Măcar era umbră și bine la noi pe terasă („în buncăr” , cum aveam s-o alintăm ulterior).

Surpriza a fost că n-am primit o cameră, ci un studio. Din micul hol de la intrare se face în dreapta bucătăria, în stânga dormitorul, din care se intră în baie. Prima impresie: umbros și întunecos, singura sursă de lumină fiind ușa-fereastră dublă de la intrare, dublată pe exterior cu transperante metalice (din cele formate din lămițe orizontale). Am apreciat la momentul acela acest aspect, deja curgeau toate apele de pe noi, la fel cum am apreciat cele 2 pet-uri mici de apă rece din frigider, pe care le-am dat pe gât dintr-o suflare. În fine, s-o luăm cu începutul.

Decor simplu, mobilier din lemn deschis la culoare lăcuit, pereți albi, gresie fumurie pe jos; nimic în exces, impresie de spațiu și confort fără fițe. Dormitorul este echipat cu un pat dublu încadrat de noptiere, la rândul lui echipat cu saltea bună, lenjerie albă, perne, un cearceaf și o pătură-cuvertură ușoară. Câte 3 prosoape de diverse dimensiuni ne așteptau pe pat, iar în perete, deasupra noptierelor, erau prize, întrerupătoare și veioze. Pe peretele opus, o comodă cu sertare, TV-ul pe ea, câte un scaun de-o parte și de alta. Dulapul era într-o nișă, lângă intrarea în baie; spațios, cu sertare și zonă de umerașe, cu seif (dacă vreți să-l folosiți, primiți o cheie de la recepție contra unui depozit de 25 de euro) și o pernă de rezervă.

Baia (albă, ca de... spital... brrr) conține chiuvetă, bideu, tron, cabină de duș cu uși de plexiglas, oglindă, coș de gunoi. Am găsit și ceva consumabile – săpunele ambalate și plicuri cu șampon, hârtie igienică. Deasemenea, câteva detalii ce-ți ușurează existența: suport de săpun, pahar pentru periuțele de dinți, uscător de păr.

Pe hol se afla o comodă micuță și o oglindă. În bucătărie: chiuvetă și plită cu 4 ochiuri, frigider, dulapuri cu veselă și tacâmuri (sincer, n-am inspectat-o cu simț de răspundere; ne-am folosit doar de o farfurie și un cuțit să curățăm un măr). Erau și 2 scaune și o măsuță fixată în perete. Și a doua fereastră 😊.

Am găsit pornit ventilatorul din centrul plafonului, se putea regla viteza și, în funcție de asta, desigur, și nivelul de zgomot produs. Dar când am descoperit că dispuneam și de aer condiționat, doar pe acesta avem să-l folosim, inclusiv pe timp de noapte (un model destul de silențios).

... Am făcut un duș și am stat un pic să ne tragem sufletul... Ocazie cu care am constatat că apele din frigider nu erau din partea casei, ci urma să plătim 1 euro de bucată 😊. Hmm... am uitat că suntem la Italia, nu la România... „Știi ceva, Tati?! La ce sete aveam, dădeam și 10 euro pe o sticlă de apă!” Și am mai constatat că nu avem semnal la telefon și că nici internetul nu prea le merge... Pe terasă, afară, mai scăpa câte-un pic, dar era groaznic de cald, nu puteai să stai pe terasă. Am ținut minte aspectul. Nenea de la recepție zisese că internetul lor funcționează.

Ne-am văzut de viață. Eram dornici să facem cunoștință cu marea, dar mai întâi să mâncăm ceva, că până la masa de seară mai era... Am străbătut minunata grădină (o bucurie să ne plimbăm prin ea de fiecare dată!), sunt indicatoare către plajă. Oricum, locul e micuț, nicio șansă de rătăcire... Se iese din complex în dreptul beach barului, pe urmă, în dreapta e restaurantul L’Ammuratta, care servește micul dejun (8-9:30) și cina (19:30-21) sub formă de bufet suedez oaspeților de la Le Roccette Mare, dar și masa de prânz (12:30-14:30) în regim a la carte, oricui dorește. Am mâncat de prânz acolo, voi povesti altădată.

Spiaggia della Rotonda este plaja principală a orașului Tropea și cea emblematică; toate ghidurile de prezentare conțin fotografii cu stâncile alburii pe care se înșiră vechile palazzo, totul surprins de jos în sus, de pe plajă; sau invers, fotografii panoramice ale plajei. (E vorba despre fotografiile care m-au impresionat pe mine cândva într-atât încât mi-a rămas gândul la Tropea). Plaja e lungă de vreo 400 m, are formă ușor arcuită, având în capete micuța peninsulă stâncoasă pe care se înalță Santuario di Santa Maria (sud-vest) și Grotta di San Leonardo (o grotă mică săpată în stâncă, făcând trecerea spre o plăjuță secretă; nord-est). Ei bine, restaurantul nostru fix lângă grotă se află (lipit de ea), iar bucata de plajă de lângă grotă este plaja privată a hotelului nostru. Fusesem atenționați de la recepție: cea cu umbrele galbene.

Fiecare „cameră” are repartizat un loc pe plajă, constând dintr-o umbrelă, un șezlong și un scaun de plajă. Dacă vrei să înlocuiești scaunul cu încă un șezlong, costă 5 euro pe zi. Dacă vrei prosop de plajă, poți închiria tot de la recepție cu 3 euro bucata, iar dacă vrei să-l schimbi, mai cotizezi cu încă 2 euro. Să folosești dușul de pe plajă costă 1 euro. În plus, ce rămâne neocupat de oaspeții hotelului, se închiriază la fața locului oricui dorește (40 de euro setul în primul rând, 35 în celelalte 4).

Noi am avut repartizat setul cu nr. 45 (găsești numărul scris pe coada umbrelei). L-am căutat de-am bengănit și până la urmă l-am găsit, dar ocupat deja de prosoape; în rândul 4, chiar lângă stâncă. Băiatul care se ocupă de plajă a zis că no problem și ni l-a dat pe cel din spate (oare de ce nu pe cel din primul rând, că era liber?). Fix lângă intrarea în grotă. Intrarea asta se face escaladând niște trepte săpate în piatră, astfel că de fiecare dată când cineva se întorcea din grotă și sărea de pe ultima treaptă pe nisip, tot stăteam cu grijă să nu-mi sară în cap. În plus, nici nisipul nu-i chiar nisip, ci pietricele, locul situându-se în marginea plajei (și nici în mijlocul ei nu-i nisip de-ăla fin, ci mai zgrunțuros).

Sincer, nu m-am simțit deloc în largul meu în cele aproximativ 3 ore de plajă din prima după-amiază. Dacă mi-aș fi luat papucii de apă de acasă, ar fi fost perfect, însă am renunțat; peste tot, prin bloguri, e lăudat „cel mai fin nisip” de pe plajele Calabriei. Credeți-mă, nu-i fin deloc, iar eu chiar am o problemă cu asta, nu pot merge cu voioșie cu tălpile goale pe pietre! Apa – da, am prins-o minunată, limpede și caldă (deși se adâncește cam repede).

Când soarele s-a mai domolit, am decis așa: hai să căutăm un magazin să-mi cumpăr papuci de apă. Am identificat pe hartă unul în direcția portului, dar mai întâi am luat-o în sens invers, de-a lungul plajei, să vedem și noi care-i treaba prin zonă. După ce se termină părțile amenajate (după a noastră mai urmează vreo 2, corespunzătoare celorlalte 2 hoteluri Le Roccette), restul de plajă este liberă și, precum vă spuneam, pietrele îs mult mai puține, lăsând loc nisipului. Așa că s-a schimbat schimbarea: mai bine cumpărăm o umbrelă de plajă și venim aici, în zona comună. Așa am și făcut. Am renunțat fără regrete la șezlongurile noastre așezate pe pietre, lângă stâncă, am cumpărat o umbrelă (15 euro) și 2 pleduri de bumbac ușoare și drăguțe (12 euro bucata) și, în zilele următoare, ne-am amestecat printre localnici (și alți turiști). Desigur, umbrela aveam s-o părăsim la al doilea hotel ☹, dar „preșurile” le-am luat cu noi și cred că sunt printre cele mai bune pe care le-am colecționat prin vacanțele noastre...

Mesele. La fel, ți se alocă o masă pentru întreg sejurul. Cu masa am avut noroc, a fost prima din primul rând, cu vedere liberă la peisaj. Și ce peisaj! Plaja, marea, stânca din depărtare cu mănăstirea pe ea și cele mai spectaculoase apusuri de soare!

Cât despre mâncare, a fost ok. Nu nemaipomenită, dar ok pentru cele 3* ale hotelului. Dimineața aveam mezeluri și brânzeturi, omletă simplă sau cu diverse chestii, ouă fierte, bacon, măsline, unt și câteva feluri de gem, fructe și legume (o mențiune specială pentru delicioasa ceapă roșie de Tropea, aromată și deloc iute!), iaurturi simple sau cu arome, prăjituri etc. Cafea acceptabilă, ceaiuri, apă, sucuri bunișoare. Există varianta să soliciți micul dejun la pachet (cu o zi înainte, anunțând recepția până la ora 18:30) și îl vei ridica la ieșirea din restaurant, după cină. Noi am făcut asta o dată, a doua zi urmând să plecăm devreme în excursie și am primit câte un sandviș, dulciuri ambalate, mere, cutiuțe cu suc și câte o apă.

Bufetul de cină a fost alcătuit din platouri cu aperitive și salate, 2 variante de supe, 3-4 feluri principale, dintre care unul musai pește și altul paste. Plus garnituri și desert (fructe și prăjituri). Diferite de la o seară la alta, destul de gustoase; doar cu sarea aveau o problemă, cam lipsea și umblai tot restaurantul să cauți o solniță; n-am prea înțeles de ce n-au pus recipiente cu sare (eventual piper, ulei, oțet) pe fiecare masă (când am mâncat de prânz erau). Desigur, băuturile se plăteau separat (și am plătit la final toată nota). Am luat la fiecare cină câte o carafă cu vin roze (9 euro/0,5 l) și o apă mare (2,5 euro). Berea mi s-a părut foarte scumpă, 8 euro draftul de 0,4 l; „ne-am păcălit” în prima după-amiază pe plajă, pe urmă am zis pas.

... În prima seară, animată un pic de vinul bun și de apusul colorat, mă trezesc spunând către Tati: „Frate, și nu le merge netul în cameră, așa cum s-au lăudat... Ce-ar fi să le semnalăm aspectul?!” Tati: „Să știi că eu mă duc să le spun.” Și s-a dus. Nu mai era nenea de la prânz, era o doamnă. A ascultat, a vorbit la telefon (cu ceva șef, cred) și ne-a oferit următoarea soluție: mâine vă pot muta într-o cameră mai mare și mai frumoasă pentru 20 de euro pe noapte diferență. Evident că am aprobat cu entuziasm. Și da, a doua zi, pe la amiază, ne-am preluat următorul domeniu: camera nr. 2.

Un pic mai aproape de mare (nu că ar fi contat, locul oricum e mic, v-am spus), dar un adevărat apartament de familie, cu 2 dormitoare, baie, bucătărie și... mult mai luminos. Și cu o terasă imensă, care nu ne-a prea folosit de fapt, pentru că seara, după cină, când ar fi fost cazul să petrecem și noi ceva timp la aer, era încă atât de cald și de înăbușitor, încât nu se putea sta. Singura soluție era să mergem pe plajă, doar acolo adia un pic de briză. Și asta am făcut în fiecare seară, am stat pe nisip admirând peisajul, urmărind cum linia orizontului se estompează încet-încet și apoi cum răsare luna, însoțită de puzderie de stele deasupra noastră... Ei, cum ar fi fost să facem asta în fiecare seară dacă am fi locuit sus, în oraș?!

(Internetul n-a mers cu mult mai grozav nici la camera 2, poate un pic mai bine pe terasă, dar n-am mai semnalat aspectul, am lăsat-o așa 🙂. La restaurant și pe plajă însă merge brici.)

Check out se face până la ora 10, așa că în ultima dimineață, după micul dejun, ne-am strâns calabalâcul și ne-am prezentat la recepție. Am plătit ce era de plătit, am lăsat bagajele în camera specială și am rugat (era aceeași doamnă drăguță ce ne rezolvase cu schimbatul camerei) să ne cheme un taxi pentru ora 11:30. Am fugit apoi pe plajă, am mai avut vreme de vreo 2 bălăceli. De remarcat că încăperea unde se lasă bagajele (o anexă atașată recepției, cumva în spate) este echipată cu toaletă, așa că ne-am putut schimba în haine uscate pentru drum.

Per total, Le Roccette Mare a fost o experiență aproape de ideal pentru nevoile noastre de moment. Am apreciat superba grădină, apropierea de plajă și port și mai ales solicitudinea personalului. Cât despre Tropea – da, o adevărată bijuterie (despre care voi povesti în următorul articol). Singura chestie care ne-a sâcâit a fost vremea, prea caldă la final de iunie! De fapt, nu erau mai mult de 30-31°C, dar umezeala extremă le făcea foarte greu de tolerat. Noroc cu marea caldă și limpede și cu briza de seară de pe plajă! Calabria merită cu siguranță explorată (nu doar pentru plajă și relaxare), dar într-un anotimp mai prietenos.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub

---

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 155 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI