GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Minivacanță reușită în Salerno și împrejurimi
Nu pentru mult timp, de fapt din octombrie 2024, până prin mai 2025, de pe aeroportul București Otopeni a existat zbor direct spre aeroportul Salerno Costa d’Amalfi, inaugurat și anunțat cu mare aplomb de WizzAir, compania ce-l efectua, pe urmă zborul a fost mutat din Otopeni pe București Băneasa, ca mai apoi, la începutul toamnei 2025, să fie eliminat.
Desigur, nu puteam să știu sau să ghicesc ce se va întâmpla în decursul timpului cu acest zbor, însă ceea ce am știut clar de la început, de când am aflat de această nouă rută, a fost determinarea cu care am dorit să ajung acolo, nu numai pentru orașul Salerno în sine, ci și pentru niște „restanțe” de pe Coasta Amalfi, dar mai ales pentru orașul antic Paestum care putea fi accesat cu trenul din oraș.
Acestea fiind datele problemei, am considerat că am fost norocoși că „m-am aruncat” de îndată să cumpăr biletele, alegând luna aprilie ca desfășurare a minivacanței, când vremea era destul de bună, nu foarte cald, și nici aglomerație prea mare (aici m-am cam înșelat). Prețul biletelor a fost modest, 562 lei, ambele, cu bagaj de mână, iar intervalul a fost de vineri, 07 aprilie, până luni, 11 aprilie 2025, incluzând două zile pline și două jumătăți de zi, în prima și cea de-a patra zi.
În Salerno mai ajunseserăm o dată, într-o zi, pentru câteva ore, în februarie 2020, pe când am vizitat Coasta Amalfi, exact înainte să se declanșeze pandemia, doar că vizita s-a mai scurtat din cauza ploii care, odată începută, din ce-mi amintesc, n-a mai încetat până am plecat înapoi cu autobuzul spre alte localități de pe Coasta Amalfi -- vezi impresii.
Trebuie spus că Salerno este orașul-capăt al superbei Coaste Amalfi, în estul său, celălalt capăt fiind considerat orășelul Positano, în vest, coasta desfășurându-se pe o distanță de aproximativ 40 kilometri de țărm.
Mai înainte de a configura planul miniavacanței, am studiat un pic transferul de la aeroport către Salerno, apoi am decis de comun acord că vom fi ales cazare în oraș pentru toate cele trei nopți, apelând la bunul prieten booking.com. Transferul dinspre/spre aeroport se poate face fie cu shuttle, fie cu taxi, distanța de circa 21 km fiind parcursă în ceva mai mult de jumătate de oră. Autobuzele tip shuttle aparțin companiei Busitalia Campania Spa și au fost bine conectate la orele de zbor, iar prețul de numai 5 €/persoană a fost modic.
Aeroportul Salerno Costa d’Amalfi este unul mic, chiar foarte mic, orientarea în spațiul său fiind facilă. Țin minte că la întoarcere, fiindcă pleca un avion spre Londra, înaintea celui spre București cu vreo douăzeci de minute, am fost invitați să așteptăm afară, în fața clădirii, pentru a nu ne călca pe picioare în interior cu pasagerii de Anglia, așa de puțin loc era, parcă doar două porți de control security.
Alegând o cazare în zona centrală a orașului Salerno, care, fie vorba înre noi, nu este vreo metropolă, am considerat că nu aveam nevoie de transport local, deplasându-ne pe jos spre port, gară, centrul vechi, distanțele fiind ușor de parcurs cu piciorul.
Vremea a fost bună, a ținut cu noi, oferindu-ne temperaturi plăcute de peste 20°C în timpul zilei, foarte potrivite pentru a sta în aer liber/a vizita, soarele fiind predominant pe cer unde, din când în când, nori pufoși, albi, abia făcându-și apariția.
Mai întâi de toate, trebuia să configurăm un plan fezabil care să cuprindă program pentru două zile pline, capetele de interval fiind destinate acomodării cu orașul sau vizitelor ușoare în ultima zi.
Pentru că rămăseserăm cu regretul că nu ajunseserăm ever în insula Capri, am vrut să dedicăm o zi întreagă unei excursii pe cont propriu în insula fițoasă a Italiei, adică să plecăm cu primul ferrry din Salerno spre Capri și să ne întoarcem cu ultima cursă din Capri, chiar dacă nu erau asigurate de aceeași companie (bine că a fost așa!), pentru a beneficia de cel mai îndelungat timp în insulă, pentru a putea petrece vreme însemnată vizitând insula. Am avut parte de o experiență cam neplăcută, voi povesti separat, în sensul că biletele de ferry cumpărate în avans, online, s-au dovedit zadarnice întrucât compania (ditamai compania de tradiție NLG!) a încasat banii de bilete, dar nu a mai efectuat cursa, noroc cu altă companie care a avut vas de plecare în acea zi. Acasă mi-am recuperat banii după un demers asiduu, dar nu doresc nimănui asemenea pățanie, sper să povestesc separat!
Ziua petrecută în Capri a fost una memorabilă, foarte plină, foarte intensă, foarte concentrată, ce-i drept și eu am vrut să cuprindem mult, poate prea mult, dar nici aglomerația nu ne-a dat pace, dimpotrivă ne-a cam dat bătăi de cap și ne-a produs întârzieri mari. Am vrut să începem cu Anacapri, orașul de sus, ca mai apoi să coborâm în orașul Capri, să-l luăm la pas destoinic, eventual să ne îndreptăm atenția și spre alte zone, mai izolate, mai greu accesibile.
Până la urmă, în Anacapri ne-a ieșit vizita la Vila San Michele, plimbarea cu telescaunul în punctul cel mai înalt al insulei și o masă de prânz nu prea grozavă, rezumându-ne la ceva mai puțin în orașul Capri din cauza aglomerației și oboselii care ne cuprinsese. Biletele preplătite la Villa Lysis s-au dovedit că le-am luat în zadar, fiindcă nu ne-am mai simțit în stare să ajungem acolo, soțul resimțindu-se după un episod sever de probleme la piciorul drept, la mai puțin de o lună.
Fără niciun dubiu, am rămas cu amintirea minunată de a fi străbătut de la un capăt la altul, Via Krupp din Capri sau de a vizita pentru început Giardini di Augusto, Via Krupp fiind redeschisă după mulți ani de restaurare și recondiționare când a fost inaccesibilă.
Dar, cel mai mare regret al acelei zile a fost că nu am vizitat faimoasa Villa Jovis, care, culmea! , era deschisă în acel weekend (nu se întâmplă mereu), însă nu am reușit să ajungem acolo, oricât ne-am fi străduit. Eu eram în stare să luăm chiar un taxi până acolo, dar, oricum nu ne mai încadram în timp până la plecarea ferry spre Salerno. Poate altădată! Un bun motiv de a reveni în Capri cândva!
Cealaltă zi plină a minivacanței, ne-am gândit să o împărțim între orașul Salerno în sine, care merita din plin cel puțin o jumătate de zi și situl antic Paestum, despre care aflasem din documentările mele că ar fi un must see/do pentru noi, iubitori declarați de pietroaie antice.
În Salerno ne-am pierdut pe străduțele centrului istoric, am revăzut Catedrala Duomo di Santa Maria degli Angeli, San Matteo e San Gregorio VII, simbolul orașului, de altfel o bijuterie arhitectonică. Giardini della Minerva, frumoasă grădină botanică nu era deschisă, așa că ne-am îndreptat atenția spre alte puncte de atracție. După prânz, ne-am înființat în gara Stazione Centrale pentru a lua trenul spre Paestum, însă aveam să mai trecem printr-o pățanie „demnă” de sudul Italiei, aceea de a se anula trenul pentru care luaserăm loco bilete și de a aștepta încă o oră până să vină următorul. Bine că ne-au anunțat la megafon când eram pe peron că biletele deja cumpărate sunt valabile pentru următorul tren, altfel era și mai mare harababura!
Paestum este cu adevărat impresionant, atât din punctul de vedere al dimensiunii sale apreciabile, fiind un sit antic foarte întins, dar mai ales din punctul de vedere al templelor deținute, unele dintre cele bine păstrate, comparabile cu cele din Sicilia, de la Agrigentum și nu numai, de fapt „rude” apropiate din marea familie a ceea ce era odinioară Magna Graecia.
Trei temple antice, dorice, aflate într-un areal larg, verde, asemănător cu un gazon bine întreținut, denumit Parco Archeologico, atrag toate privirile și reprezintă chintesența Paestum-ului, nu ne mai săturam fotografiindu-le din toate unghiurile.
După ce am bătut orașul antic cât am putut în lung și-n lat, ne-am îndreptat spre Muzeul Arheologic asociat sitului, care a fost pisibil de accesat în baza aceluiași bilet (15 €/pers.), bine organizat, găzduit de o clădire mare, modernă, unde am căutat înadins frescele descoperite în Mormântul Scufundătorului, iar opera sa cea mai de preț, o frescă numită Săritorul merită toți banii.
Paestum face parte, pe bună dreptate, din patrimoniul mondial UNESCO încă din anul 1998, ruinele sale antice, calificându-l drept unul dintre cele mai interesante și bogate orașe antice.
În ultima zi, dimineața am strâns bagajele și pe urmă am mai dat o tură prin proximitate, apoi ne-am delectat cu câte o înghețată la unul dintre cele mai vechi localuri de profil din Salerno, pe nume Gianni 1956, așa ca de încununare a unei minivacanțe reușite, apoi am ținut-o spre Stazione Centrale, în piața din fața sa aflându-se și locul de unde pleca busul shutle spre aeroport.
Pe scurt, cam așa a decurs minivacanța aceasta salernitană, în care am văzut, pe lângă ce știam de acum șase ani, locuri noi, foarte destul de reușită! Am mai avut parte și de pățanii care ne-au punctat șederea negativ, dar ne-am impus să trecem peste neplăceri, pentru a rămâne cu amintiri fabuloase din locuri absolut superbe. Sper să revin cu alte articole și să detaliez experiențele pe care le-am avut în această parte deosebită a Italiei.
Recomand zona, este foarte ofertantă, fiecare gen de turist își poate găsi ceva de vizitat pe gustul său!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de irinad in 13.07.26 19:03:09
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Salerno – Il Giardino della Minerva — scris în 13.03.25 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Feb.2020 La plimbare în explorarea Coastei Amalfi: Salerno şi Minori — scris în 07.06.20 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Paestum din perspectiva turistica — scris în 02.01.13 de oanaboteanu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2012 Paestum, magnific, misterios si pe nedrept neglijat! — scris în 02.07.12 de webmaster din TIMISOARA
- May.2011 Salerno - intre munte si mare! — scris în 20.06.11 de georgiana din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ
- Oct.2009 Sorrento-orizont prabusit in mare! — scris în 04.09.10 de georgiana din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ
- Oct.2009 La dolce vita! — scris în 06.12.09 de georgiana din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ

























