Descoperind Tropea pas cu pas

TIPĂREȘTE

V-am lăsat, la ultima noastră întâlnire în Reggio Calabria, povestindu-vă și încercând să vă conving cât de frumos este. Nu știu cât am reușit să fac asta, dar, ce vreți, până și noi, zeii, avem limitele noastre. Adevărul este că în Reggio Calabria am ajuns seara, pe 28.12, ușor obosiți, dar suficient de curioși cât să nu mergem direct la somn. Am bântuit străzile dimprejur, noroc cu cazarea relativ aproape — de fapt, chiar lângă Centro storico — și cu drumul scurt până la Lungomare Falcomatà, care ne-a prins din prima.

Planul era clar: a doua zi, dimineața, urma excursia spre Tropea. Așa că Reggio Calabria devenea punctul nostru de plecare, baza strategică din care voiam să explorăm ce oferea zona. Nu o destinație bifată în grabă, ci locul în care te oprești, te uiți în jur și spui: „Bun, de aici începem.”

Despre Tropea, ca să înțelegeți de ce am vrut neapărat acolo:

Tropea este unul dintre acele locuri care apar constant în topuri și care, culmea, chiar le merită!

Oraș pitoresc de coastă din regiunea Calabria, Tropea stă cocoțată pe un promontoriu stâncos, de unde privește calm Marea Tireniană și plajele cu nisip alb și ape turcoaz, considerate printre cele mai frumoase din Europa. Nu e greu de înțeles de ce a fost desemnat „cel mai frumos sat din Italia” în 2021.

Centrul istoric este un adevărat labirint de străduțe înguste, palate vechi, balcoane încărcate de flori și colțuri care te obligă să te oprești pentru poze. Totul se desfășoară sus, pe stâncă, în timp ce jos, la bază, se află marea, completând peisajul. Simbolul orașului rămâne, fără îndoială, stânca pe care se află Sanctuarul Santa Maria dell’Isola, vizibil de departe, mai ales de pe mare.

La toate acestea se adaugă gastronomia locală, dominată de celebra ceapă roșie de Tropea, surprinzător de dulce și prezentă în multe preparate. Chiar dacă este foarte populară vara, Tropea își păstrează farmecul sudului italian, mai ales în afara sezonului, când devine liniștită și autentică.

Drumul de la Reggio Calabria la Tropea

Drumul din Reggio Calabria spre Tropea, pe autostrada mediteraneană, este mai mult decât o simplă deplasare între două puncte de pe hartă; e o tranziție lentă, aproape meditativă, spre o altă stare de spirit.

Autostrada șerpuiește prin locuri de poveste, permanent învecinată cu livezi de portocali și lămâi care, în decembrie, curgeau de fructe, grele și luminoase. Din loc în loc apar plantații de cactuși imenși, tăcuți și severi, ca niște străjeri ai drumului. Nu e un traseu foarte lung, dar are darul de a te scoate din grabă.

La un moment dat, în dreptul localității Mileto, se părăsește autostrada și se traversează niște dealuri dulci, domoale. Peisajul se schimbă firesc, parcă devine puțin mai ascet, mai reținut, însă verdele viu persistă. De data aceasta vine din livezile de măslini, ordonate și vechi, cu aer de permanență. Verdele este întrerupt de pete de culoare risipite de florile de câmp, într-o cromatică neașteptat de diversă pentru luna decembrie. Un peisaj care nu caută să impresioneze spectaculos, ci să liniștească, să obosească frumos privirea și să pregătească, în tăcere, întâlnirea cu marea și cu Tropea.

Tropea. Pe larg despre.

Odată ajunși în Tropea începem cu veșnicul chin al orașelor italiene:găsirea unui loc de parcare.

Poate că știți că parcările italiene sunt cu plată: cele trasate cu linii galbene sunt ale rezidenților din localitatea respectivă, nu le poți călca, indiferent de ora la care le găsești. Alea pentru publicul larg sunt trasate cu linii albastre. Trebuie să ai grijă să parchezi corect, să nu ocupi decât locul respectiv, apoi, trebuie să te duci la aparat și să taxezi. Prețuri diferite, funcție de oraș : de la 0,8 euro/oră la 4 euro - jumătate de zi. Noaptea are și ea prețuri diferite, de regulă cam un euro opt ore.

Bonul din aparat se lasă pe bord, la vedere. Plus că, în anumite orașe sunt zone unde accesul auto se face doar pe baza unui permis special, dacă vrei să treci și n-ai” docomentul” vei fi taxat cu o sumă dătătoare de usturimi în partea anală, nu se merită, indiferent de plăcerile oricui, liberalizate acum, în numele unei acceptări globale!

Acuma, noi am găsit o parcare undeva, pe o străduță extrem de lăturalnică, dar, totuși, foarte aproape de Piazza Ercole. Ne-am forțat norocul: nu era trasată nicio linie pe jos, iar locul nu părea circulat în exces. În plus, chiar din fața noastră trona un indicator care ne avertiza că, de acolo înainte, pentru mers auto era nevoie de permis special. Așa că, la o soartă și-un destin, parcarăm, făcându-ne cruce, cu limba-n cerul gurii, rugându-mă la Doamne-Doamne să mă lase să folosesc bănuții de-i aveam la noi pentru alte bucurii, nu pentru amenzi. Și a ținut!

Nu prea pot eu să vorbesc despre Tropea la nivelul celor care au făcut-o deja înaintea mea. Cum să mă compar eu cu @crismis, cea care a scris cel mai recent review despre loc? Chiar dacă par obraznic, îmi știu lungul nasului.

Dar asta nu mă oprește să mă declar sincer impresionat de ceea ce am văzut. Pentru că Tropea, pe lângă faptul că este frumoasă, este un orășel viu, care respiră prin străzi, piețe și priveliști. Are multe locuri de văzut, de admirat și, mai ales, de încercat să le afli istoria, pas cu pas, fără grabă, așa cum merită.

Deci, dacă tot ai ajuns în orașul de pe” Coasta Zeilor” ce să faci? Hai să-ncerc să vă spun ce-am făcut noi. Mai arăt că, ajungând acolo pe 29.12. parte din ofertele turistice erau închise:nu am gândit să ieșim în largul mării, spre insulițele de lângă, ne-am limitat doar la plimbare și, am buzat de o locație unde-am bătut falca. Ba nu, două,locații spui, c-au mâncat copiii de erau cu noi și la o tarabă gen fast food.

Zic, deci, am văzut așa:

Centrul istoric

Tropea este compusă din două părți bine definite: jos, plajele, iar sus, la aproape 60 de metri diferență de nivel, orașul propriu-zis, centrul istoric. Această așezare pe verticală îi dă un farmec aparte și explică, în mare parte, priveliștile spectaculoase spre mare. Tropea a fost întemeiată de romani, însă de-a lungul secolelor a cunoscut numeroase stăpâniri – de la normanzi la aragonezi – fiecare lăsându-și amprenta asupra orașului. Influențele lor se simt mai ales în arhitectură, unde stilurile se împletesc armonios, fără a crea rupturi vizuale.

Clădirile pe care le vedem astăzi datează, în mare parte, din secolele XVIII–XIX, perioadă în care Tropea a cunoscut o anumită prosperitate. Cele mai frumoase dintre ele au fost reședințe nobiliare, iar acest lucru se vede și acum. Pe multe frontispicii ale palatelor apar blazoanele vechilor proprietari, discrete semne ale unui trecut aristocratic care încă supraveghează străzile înguste și liniștite ale orașului.

Corso Vittorio Emanuele este principala cale pietonală din Tropea, locul unde orașul pare că își dă întâlnire cu sine însuși. Mărginită de magazine și tarabe, strada e mereu animată, fără să devină obositoare. Fiind aproape de Anul Nou și imediat după Crăciun, corso era împodobit cu numeroase ornamente și lumini, care dădeau locului o atmosferă caldă, de sărbătoare. Mi-a atras atenția un ornament reprezentând celebra ceapă roșie de Tropea, discret și inspirat. Nimic ostentativ, nimic strident – totul firesc, de zi cu zi, genul de decor care nu te inhibă, ci te face să zâmbești și să mergi mai departe, fără grabă.

Piazza Ercole, piață denumită în cinstea lui Hercule, cel care, se spune în legendă, ar fi cel care a înființat orașul când s-a întors după ce tocmai terminase, cu bine cum altfel, una dintre muncile sale.

Piața, complet pietonală, este dominată de Sedile dei Nobili, locul de unde se administra orașul de către patricieni. În mijlocul pieței se află bustul lui Pasquale Galluppi, născut în Tropea, despre care Wikipedia mi-a spus că ar fi fost un filozof.

Asta cu filozofia o știu și eu, am o aplecare firească spre așa ceva, mai ales că am un vin roșu bun tare. Chiar așa, știți despre ce vorbesc bărbații când sunt nebăuți? Vă spui eu: despre femei, diferite părți anatomice ale acestora, despre fotbal și mașini. Cînd sunt beți însă bărbații vorbesc despre filozofie, fizică quantică și soluționarea problemei poluării.

Nu știu în ce condiții a ajuns acest Pasquale de filozofa, dar asta nu contează, important este că omul are statuie! Iar noi ne declarăm fericiți când i-o vedem.

Tropea are câteva puncte de belvedere care îți taie respirația, oferind perspective diferite asupra orașului și a mării. Unul dintre ele se află la capătul Corso Vittorio Emanuele, în prelungirea Piazza Ercole, și se numește Raff Vallone. De aici, privind spre stânga, se zărește Chiesa Santa Maria dell’Isola și plaja Mare Piccolo, iar în dreapta se întinde Plaja Rotonda, cu nisipul ei fin și albastrul incredibil al apei. Este locul perfect pentru a surprinde orașul de sus și a te bucura de frumusețea naturii și arhitecturii.

Al doilea punct pe care l-am vizitat este Piazza del Cannone, cel mai frumos punct de belvedere, denumită, ați ghicit, după un tun de apărare amplasat aici odinioară și care este acum punct fix de a te fotografia. Piața are câteva bănci, ideale pentru a-ți trage sufletul și a te opri, măcar câteva minute, să admiri marea turcoaz. Aerul de aici, amestecat cu mirosul sărat al apei, face ca frumusețea locului să fie aproape ireală, invitând la contemplare și liniște.

Chiesa Santa Maria dell Isola

Chiesa Santa Maria dell’Isola este, fără îndoială, cel mai celebru și, probabil, cel mai frumos obiectiv turistic din Tropea. Pentru a ajunge la ea trebuie să-ți faci curaj și să urci aproximativ o sută de trepte, iar, desigur, să fii îmbrăcat corespunzător, așa cum cere protocolul locului. Biserica poartă cu ea o serie de legende fascinante. Se spune că a fost întemeiată de călugări bazilieni, de rit oriental, și abia mai târziu trecută la catolici.

O altă legendă vorbește despre niște pescari care ar fi găsit, pe plajă, o statuie din lemn a Fecioarei. Aceștia au încercat s-o ascundă într-o grotă, dar statuia nu încăpea. Episcopul și primarul au angajat un tâmplar să-i taie picioarele,ceea ce s-a și întîmplat, scurtând astfel statuia, însă imediat după, primarul și episcopul au murit, iar dulgherul a paralizat. De atunci, statuia ar fi început să îndeplinească rugăminți legate de sănătate și să facă minuni. Legendele vând bine, dar frumusețea bisericii e incontestabilă și te lasă fără cuvinte.

„Scala Letteraria” , realizată în 2021, când Tropea a fost declarată „cea mai frumoasă comună a Italiei” , este o scară care îmbină frumos arhitectura cu literatura. Fiecare treaptă este placată cu ceramică și poartă numele unui autor literar și al uneia dintre operele sale, invitând trecătorii la o călătorie culturală pe măsură ce urcă. În mod firesc, totul începe cu Pasquale Galluppi, filozoful născut în Tropea, o recunoaștere a moștenirii intelectuale locale. Scala Letteraria nu este doar un drum către un punct de belvedere sau o simplă treaptă urbană: este un mic muzeu în aer liber, care încurajează vizitatorii să se oprească, să citească și să reflecteze, chiar și pentru câteva momente, la gândirea și talentul marilor scriitori și filozofi. Fiecare treaptă spune o poveste, iar urcarea ei devine astfel o experiență culturală și vizuală în același timp, perfectă pentru cei pasionați de literatură și pentru cei care vor să descopere Tropea în ritmul ei propriu.

Chiesa di San Michele Arcangelo

Biserica San Michele Arcangelo, mai cunoscută ca Chiesa del Purgatorio, este o clădire din secolul XIX situată în Largo San Michele, la începutul Corso Vittorio Emanuele III. Biserica are o navă unică, cu un presbiteriu pătrat separat de navă printr-un arc triumfal și tavan plat. Fațada, realizată în stil neoclasic, este completată de un turn-clopotniță datând din 1877. Necesitatea construirii acestei biserici a venit din dorința de a oferi o nouă sediu vechii confrerii San Michele și Almelor din Purgatoriu, continuând astfel tradiția religioasă și comunitară a orașului. Clădirea combină simplitatea arhitecturii cu eleganța neoclasică, fiind un punct de interes atât spiritual, cât și turistic.

(În) sfârșit

Astea sunt obiectivele pe care le-am vizitat eu și despre ele am povestit. În toate ghidurile turistice veți găsi liste mult mai complete, dar, după cum știți, la mine nu găsiți minciuni – am scris doar despre ceea ce am văzut cu ochii mei. Nu pretind că sunt vreun ghid de urmat, dar, dacă citind aceste rânduri găsiți ceva care să vă fie de folos, cu atât mai bine. Înseamnă că timpul vostru nu a fost pierdut chiar degeaba din cauza mea. Altfel, acum închei, vă salut cu respect și… haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 147 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI