Tropea - perla de pe Coasta Zeilor

TIPĂREȘTE

Tropea este un orășel (italienii îi zic borgo; burgu în dilalect local) cocoțat pe o stâncă albă de calcar la vreo 60 de metri deasupra mării Tireniene, poziție ce l-a făcut râvnit în repetate rânduri. Așa cum e și firesc, fiecare vremelnic cuceritor și-a lăsat amprenta, fie că a fost vorba de greci și de romani, de pirați arabi, de normanzi sau aragonezi. Se crede că întemeierea lui ar avea legătură cu victoria repurtată de Scipio Africanul asupra lui Hannibal în bătălia de la Zama (202 î. Hr.), ulterior învingătorul oferind zeilor tânăra cetate drept trofeu (Trophaeum). Cei cu înclinații romantice 😊 nu sunt neapărat de acord cu această teorie, ei cred că Tropea a fost zămislită de însuși eroul mitic Hercule în pauza dintre două munci (în onoarea acestuia fiind numită chiar piața principală a orașului).

Atât tăvălugul istoriei, cât și numeroase catastrofe geografice au modelat în fel și chip cetatea Tropeei: mai un zid de apărare, mai un bastion, conace și biserici; mai sus, mai la pământ; dar aspectul actual provine aproape integral din perioada de după devastatorul cutremur din 1783.

Evident, aspectul turistic al problemei s-a dezvoltat mult mai târziu, „terenul” fiind propice. În primul rând, avem în Tropeea (și în Calabria, în general) acel melanj unic, specific Italiei: istorie-cultură-natură-gastronomie. Pe urmă, nuanțele absolut fenomenale, electrice, ale Mării Tireniene, greu de egalat (în ceea ce mă privește, doar pe țărmul vestic al Insulelor Ionice și poate prin Thailanda am mai întâlnit ceva asemănător). Și, nu în ultimul rând, prețurile – mult mai „normale” aici, pe bombeul „cizmei” .

De frumușel ce e, Tropea are și patalama la activ: Il borgo dei borgi di Italia, ediția 2021. Noi n-am așteptat neapărat această confirmare, îl știam de dinainte 😊 și am fi vrut să-l vizităm în repetate rânduri, doar că astrele s-au aliniat abia în vara lui 2025. A propos: acum, că am fost, aș zice că vara nu-i chiar cel mai bun anotimp de vizitat, poate doar de stat cu burta la soare (și mai bine sub umbrelă) și înotat în apele calde și limpezi ale mării Tireniene. Deși „doar” final de iunie, am prins o atmosferă sufocantă, greu de tolerat; teperatura aerului nu depășea 30°C, însă umezeala extremă ne-a dat mult de furcă. Dacă ar fi să revin, aș face-o prin aprilie-mai sau, și mai bine, pe la sfârșitul lui septembrie.

Tropea se desfășoară deci pe 2 planuri verticale majore, unite între ele prin mai multe rânduri de scări (însumând cam 150 de trepte, în medie): sus – orașul și gara; jos – plajele, portul și foarte puține spații de cazare (printre care hotelul ce avea să ne găzduiască). La venire, distanța dintre gară și hotel am parcurs-o pe jos; deh, e simplu la coborâre, mai ales că nu căram bagaje voluminoase. Cam jumătate de ceas să fi făcut, cu tot cu pauze de căscat ochii. La plecare însă n-am riscat, am rugat la hotel să ne cheme un taxi. Am primit un minivan de 8 persoane, ce ne-a îmbârligat pe străduțe (e drept, sunt multe cu sens unic) și pentru care am decartat 20 de euro. No comment.

Tropea nu deține cine știe ce obiective turistice: o catedrală, un muzeu diocezian, unul de istorie naturală și încă 3-4 biserici. Rămășițe ale vechii cetăți n-am zărit, deși cică ar fi, pesemne nu s-a întâmplat să ne iasă în cale, că de căutat anume nu ne-am dat peste cap. Aș zice că pricipala atracție sunt vederile de sus asupra plajelor, în special a Plajei La Rotonda, cu atașarea obligatorie într-un colț de ilustrată a micii peninsule (cândva insulă) pe care se înalță Santuario di Santa Maria dell’Isola (care se poate vizita, împreună cu grădinile sale). Sunt mai multe locuri de belvedere, cele mai cunoscute fiind Piazza del Cannone și Affaccio del Corso. Invers, la fel de impresionantă este priveliștea oferită de șirul vechilor palazzo, aflate în diferite stadii de conservare - de pe plajă (și, oarecum, din port, mai ales din marina). Pe locul secund, cu siguranță, se află însăși atmosfera de oraș medieval, farmecul aleilor șerpuinde și al clădirilor vechi de piatră, aromele și culorile ce se întretaie la fiecare pas, promisiunea clipelor de relaxare și răsfăț pe terasa unei cafenele sau bistro

.

Că veni vorba, din punct de vedere gastronomic ceapa de Tropea e top! O varietate de ceapă roșie suculentă, cu o aromă aparte, prea puțin iute; aveam s-o testăm în fiecare zi, fiind nelipsită de la bufetul de mic dejun și cină oferit de hotelul nostru. Și ar mai fi ‘nduja (nu neapărat specifică Tropeei, ci regiunii Calabria), o pastă de carne de porc, grăsime și boia iute. Aceasta n-a fost chiar o surpriză pentru noi; de câțiva ani s-a deschis în orașul unde locuiesc o pizzerie „autentică” , patronată de un italiano vero, acest ingredient regăsindu-se în majoritatea rețetelor sub formă de grămăjoare picante și aromate.

Am programat 2 zile pline loco, dintre care în a doua de fapt am programat o excursie. Păi și noi când vizităm Tropea?!... Hmm... am făcut-o pe bucăți, noroc că am ajuns și plecat în jurul prânzului, deci am mai „ciupit” câte ceva și din celelalte zile. Puțin pe drumul gară-hotel, puțin în prima după-amiază, când ne-am plimbat un pic pe planul inferior, adică spre port și invers, de-a lungul plajei La Rotonda.

Cu plaja... v-am povestit la articolul de cazare, recunosc că am luat un pic de țeapă. Peste tot le-am găsit promovate drept cele mai grozave plaje din lume, cu nisipul cel mai fin etc. Pe naiba. Or fi și plaje cu nisip fin prin Calabria, dar nu în Tropea. La Rotonda este formată, în bună parte, dintr-un nisip grosier, calcaros, de fapt niște pietricele minuscule, iar în partea nordică, unde se afla zona privată a hotelului nostru, pietrele erau chiar mărișoare. Sunt oameni care nu-s deranjați de acest aspect (croații își pun prosoapele direct pe beton, ce să zic?!), dar eu – da.

Deși aveam locșorul nostru rezervat pe plaja hotelului (un scaun, un șezlong și o umbrelă), acesta nu prea ne-a coafat; după primele 2 ore am decis să căutăm un magazin să ne cumpărăm papuci de apă. Dar mai întâi am inspectat și restul plajei, ceea ce bine am făcut, constatând că lucrurile se îndulceau spre mijlocul acesteia, unde era uriașa zonă publică. În consecință n-am mai cumpărat papuci, ci o umbrelă de plajă (20 euro; pe care cu regret am părăsit-o la următorul hotel) și 2 pleduri (12 euro bucata) și mai apoi ne-am amestecat cu fiecare ocazie ivită, inclusiv în ultima dimineață, printre localnici, „la prosopeală” . Altfel, apa am prins-o absolut minunată, limpede și caldă, se adâncește fix cum e mai bine, nici prea repede, nici lent, valuri, alea-alea – o splendoare!... Cele mai grozave bălăceli le-am tras pe plaja din Tropea! Nici la capitolul „apus de soare” nu stă rău deloc.

La Rotonda se termină, precum am mai amintit, cu micuța peninsulă stâncoasă pe care se înalță fosta mănăstire; doar am luat act la prima incursiune în zonă, urmând a amâna vizitarea ei pentru ziua următoare. Dincolo de șosea se face un rând de scări ce urcă în oraș, le-am zis pas și ăstora și ne-am continuat plimbarea tot pe jos, dar nu mult, că ne deshidrataserăm deja. După mănăstire începe o salbă de beach-baruri, fiecare deservind câte o bucată din următoarea plajă a Tropeei, Lido Blanca. Evident că am eșuat pe terasa unuia dintre aceste stabilimente, de unde am aruncat o privire către plajă: o mare de umbrele colorate; zonă „la liber” abia departe, în capăt.

A doua incursiune – cea de bază – am făcut-o a doua zi după-amiază. Cam nepotrivită ora de plecare (în jur de 15), soarele ne lovea ritmic fix în moalele capului, umezeala aproape că ne sufoca, dar... „noi când mai vizităm Tropea?!” ... Ne-am înarmat cu șervețele uscate și cu apă de băut și ne-am avântat. Am urcat în oraș pe scările din dreptul mănăstirii (erau unele mai aproape de noi, pe acolo veniserăm de la gară, dar îs un pic cam ciobite, iar priveliștea de sus asupra portului o știam deja), care ne-au depus în Piazza del Cannoni, proiectată pe locul fostei Porta Vaticani, una dintre principalele intrări în cetate pe vremuri. Acum nu mai e nici urmă de poartă, doar un panou informativ ce povestește despre ea (și despre alte câteva obiective din apropiere). Esplanada cu tunuri e drăguță tare, un bun loc de relaxare și de admirat și imortalizat peisajul, ceea ce am făcut și noi, desigur. Cât pe ce să ne împiedicăm de terasa de alături, dar am simțit-o așa, ca pe o capcană turistică și ne-am forțat să mergem mai departe.

Am apucat-o la întâmplare, pe Via Umberto I, căscând ochii când pe la suveniruri, când pe la detalii arhitectonice. Până la cină mai era, așa că am decis să căutăm „o felie de pizza-ceva” , dar și mai bine am găsit o mâncătorie adevărată care ne-a servit mâncare adevărată, în ciuda orei absolut neortodoxe (sau necatolice, că ne aflăm în Italia, ha-ha...). Voi povesti separat.

La intersecția cu Corso Vittorio Emanuele (pricipala arteră a orașului vechi), am virat, desigur, pe aceasta, refăcând o parte din drumul gară-hotel. Am admirat, în mers agale, piațete frumos decorate în stil mediteranean, clădiri maiestuoase, grupuri statuare. Am intrat în biserici. Am căscat gurile pe la suveniruri (buchetele de ceapă roșie sunt expuse peste tot în prima linie!), dar ne-am abținut să cumpărăm. În capătul dinspre mare ne-am oprit și noi la „balconul” suspendat, ce oferă priveliști atât de frumoase spre plajă, mare și (pen) insulița mănăstirii. Cel puțin, culorile mării... le am și acum pe retină! O să pun poze, o să vedeți că nu exagerez, e pur și simplu minunat!

Ne-am dus pe urmă spre dreapta; nu veniserăm chitiți pe muzee, un singur dor aveam: catedrala. După mine, e zona cea mai frumoasă a orașului vechi (partea asta de nord-vest), cu străduțe pietruite pașnice (parcă dintr-o dată ai plonja în altă dimensiune), cu vechi palazzo cu vădit aer aristocratic (unele devenite hoteluri de lux; ah, cum ar fi?!...). Aici nu mai sunt magazine defel, doar puține mâncătorii (oricum adormite acum, la ora siestei); dacă închizi ochii, te poți ușor imagina călător în timp. Am dat însă de Municipio (primăria), decorată cu o spectaculoasă boltă de bougainvillea, am dat de biserica iezuită (sec. 16; o bijuterie) și, evident, de catedrală.

Nu m-a impresionat atât povestea bisericii (pe numele ei complet La Cattedrale di Maria Santissima di Romania; sec. 11-12, ridicată în auster stil normand), cât a icoanei sfintei protectoare ce a denumit-o. Bănuiam că legăturile cu România sunt prea puțin probabile și trebuie să fie vorba de altceva; am avut dreptate. Povestea spune că o corabie a poposit cândva în portul Tropeei, având la bord o frumoasă icoană pictată în stil bizantin (la vremea respectivă, Imperiului Roman de Răsărit i se spunea, pe scurt, Romania). Când a vrut să-și continue drumul pe mare, nava n-a mai putut fi urnită din loc. În noaptea următoare episcopul a avut un vis: icoana Maicii Domnului îi cerea s-o păstreze în cetate și, după ce artefactul a fost îndepărtat de la bord, corabia a putut să se desprindă de țărm.

Ulterior, Fecioara din Romania a apărut și în visul altui episcop, Ambrogio Cordova, prevenindu-l despre un cutremur ce avea să devasteze Calabria. Acesta a convocat a doua zi (27 mar 1638) întreaga populație a cetății într-o procesiune religioasă și, în timp ce oamenii se rugau, cutremurul chiar a venit, puternic și îngrozitor, însă cu pierderi minime pentru Tropea. Din acel moment, sfânta avea să fie recunoscută oficial drept protectoare a orașului. Alte ocazii în care Fecioara din Romania și-a dovedit protecția au fost ciuma din 1656 și al doilea război mondial, când, în timpul unui bombardament, 6 bombe au rămas neexplodate (2 dintre ele fiind păstrate încă în catedrala din Tropea). În fiecare an, pe 9 septembrie, se aniversează în oraș Încoronarea Sfintei Icoane, momentul fiind marcat de o procesiune urmată de o serbare populară.

Ne-am mai foit un pic pe străduțe, pe urmă am coborât la nivelul 0, folosind aceleași trepte. Deși căldura ne toropise binișor, nu concepeam totuși să nu ne cocoțăm pe „insuliță” , până la mănăstire, pe numele ei complet Santuario di Santa Maria dell’Isola di Tropea. Alte scări – fix ce ne lipseau!... Ne-a revenit un pic moralul când am remarcat un tip ce se chinuia să urce ajutându-se de un baston, chiar în fața noastră. Dacă el poate, putem și noi, mai ales că beneficiem de câte 2 picioare (încă) în stare de funcționare!

Treptele urcă orecum circular, înconjurând stânca și oferind imagini spectaculoase în toate direcțiile; acest lucru reprezită un net avantaj, desigur, pentru că-ți prilejuiește dese opriri și practic nici n-ai simțit când ai ajuns sus! Ba, mai mult, pe la jumătatea distanței, într-o încăpere săpată în piatră, se află magazinul de suveniruri (noi aveam să-l abordăm la plecare totuși, mai mult pentru a ne înnoi provizia de apă rece).

Vizitarea vechii mănăstiri și a grădinilor sale costă 2 euro și, chiar dacă nu doriți să intrați (deși ce mai sunt 2 euro în ziua de azi?!), vă recomand să urcați totuși – pentru priveliști. Programul de funcționare e destul de ok, de la 9:30 dimineața până la 7 seara (cu siestă de vreo oră la prânz). Noi am început cu grădinile. Nu-s foarte vaste, dar îngrijite și cochete, au și floricele, și păsărele ce cântă, sunt și câteva locuri de relaxare; chiar poți veni cu o carte aici, să zicem, că nu te cronometrează nimeni cât stai. Într-un capăt se înalță o cruce uriașă și în apropiere e o fântână (nefuncțională în prezent).

Pe urmă am vizitat mănăstirea – nu se păstrează prea multe artefacte originale, însă e un loc plăcut, încărcat de spiritualitate. Lăcașul provine din perioada medievală timpurie, fiind ridicat de călugări basilieni, ulterior locuit de cei benedictini. Desigur, biserica a suferit numeroase remodelări de-a lungul secolelor, aspectul actual fiind de dată destul de recentă (ultima intervenție – după cutremurul din 1905).

Legenda statuii de lemn înfățișând-o pe Fecioară (care se află și azi expusă în altar) se aseamănă izbitor cu cea a icoanei din catedrală. La fel, statuia a venit purtată de o corabie și n-a mai vrut să plece din Tropea. Liderii orașului au dorit s-o instaleze într-o grotă din stâncă, însă statuia era prea mare și s-au gândit să-i taie picioarele. Decizie nefastă pentru tâmplarul tocmit să facă asta, deoarece, imediat ce acesta a atins cu fierăstrăul statuia, brațele i-au paralizat subit; se pare că nici decidenții nu s-au simțit prea bine, din moment ce au murit pe loc. Până la urmă, s-a construit o biserică spre a adăposti statuia, aceasta dovedindu-și în mod repetat efectul protector asupra urbei.

La baza stâncii, pe partea opusă micului promontoriu ce o leagă de oraș, se află Grotta del Palombaro, un loc cu adevărat mirific, din câte am văzut în fotografii. O peșteră cu plajă nisipoasă ce se topește ușor în albastrul electric al mării, accesibilă de pe mare sau – pentru înotătorii de anduranță – chiar și de pe țărm, înconjurând insula.

Mai e o grotă mai mică în partea nordică a plajei La Rotonda, chiar lângă zona amenajată a hotelului nostru – Grotta di San Leonardo; eu am aruncat doar o privire, Tati vreo 2, însă nu ne-am avântat. Din câte mi-am dat seama, trebuie să cobori câteva trepte (amenajate, dar cam abrupte), să te arunci în apă (care pare destul de adâncă încât să nu te rănești) și, înotând un pic, ajungi pe partea cealaltă pe o mică plajă. Cum ar veni, treci prin stâncă. Deasupra, la înălțime, se găsesc ruinele unei bisericuțe; cutezătorii pot încerca să le descopere.

Cam asta a fost mica noastră vizită în Tropea. Bine, că prea multe în plus n-am fi putut accesa; Tropea este un loc mic și dacă nu alegi să te cazezi chiar în oraș, ci în oricare altă stațiune a Calabriei, poți s-o vizitezi într-o excursie de o zi sau chiar jumătate de zi. Legăturile pe calea ferată sunt foarte potrivite acestui demers – ieftine și bune (dese). Dar musai-musai Tropea nu trebuie să lipsească de pe agenda unei vacanțe pe Costa Zeilor, asta e clar!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI