GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzeul Sâmbetenilor [Sâmbăta de Jos] — o inimă din trecut încă pulsând
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Poposind noi la Hanul Brâncovenesc, în Sâmbăta-de-Jos și aflându-ne spre finalul cinei, s-a întâmplat să auzim ceva rumoare pe la masa vecină (mamă, bunică și un băiețel cu lumințe în privire, numai nerv): „Hai, termină din farfurie, că mergem să vizităm muzeul!” Ce muzeu? am întrebat-o pe doamna gazdă. „A! Muzeul nostru de aici, din sat! E în vechea școală, un pic mai în față, la șosea, pe stânga. E foarte frumos! Să mergeți și dumneavoastră, o să mâncați cele mai bune gogoși din lume!” „La ora asta?!” (era în jur de 8 jumate) „Sigur, e deschis până la miezul nopții! E Noaptea Muzeelor, ați uitat?!” Mă rog, nici nu cred că am știut vreodată... Parcă era prin mai, nu?! – l-am întrebat pe amicul Google. Da, a zis el, aia e Noaptea Muzeelor în general. Acum e Noaptea Muzeelor la Sate. Hmm... aha... ce interesant...
Mai aveam cam juma de sticlă de vin; s-o terminăm sau să-i punem dop? Am socotit că nu-i frumos să... mâncăm gogoși în stare de ebrietate, deci varianta a doua. Așa că am depozitat-o pe balcon, unde avea să ne aștepte, la o temperatură rezonabilă, până ce ne vom fi întors.
Pe urmă am pornit per pedes în direcția Brașov, inițial pe partea dreaptă a drumului, știind că la un moment dat va trebui să-l traversăm. Până la vechea școală (ce adăpostește muzeul) să fie vreo 300 m, șoseaua e cam curbilinie, greu cu traversatul... Noroc că sâmbătă seara fiind, circulația era sensibil redusă. Ne-am oprit la un moment dat, am ascultat cu atenție și, când am considerat că nu se aude niciun zgomot de motor, mai apropiat sau mai depărtat, am rupt-o la fugă peste șosea. La întorcere, la fel aveam să facem. Asta cu traversatul și mersul pe marginea drumului european mi se pare marea provocare a demersului. Oare cum se duceau copiii ăia la școală pe vremuri?
Firma luminoasă cu numele locației ne-a întâmpinat în dreapta porții, pe care am găsit-o dată larg în lături. Am pășit pe aleea pietruită, delimitată de 2 rânduri de flori portocalii, am remarcat că au și o mică parcare, imediat în dreapta. În fundul curții înierbate se află clădirea albă, mică și drăguță, cu un singur nivel și aspect simetric – ușa pe mijloc, câte 3 ferestre (luminate) în părți. Am înaintat. Până să intrăm, în stânga aleii, era montat un panou informativ despre localitate, în 3 limbi; l-am pozat, dar, din cauza luminii deficitare, poza a ieșit atât de tulbure, încât nu are nicio valoare.
Am trecut cu sfială pragul, înăuntru erau 2 sau 3 doamne îmbrăcate în minunate costume tradiționale, una foarte-foarte în vârstă. S-au luminat la față când ne-au văzut, la ora aia eram singurii vizitatori (vecinii noștri de la han pesemne că plecaseră deja), așa că am avut privilegiul de a beneficia de un tur privat. Una dintre doamne avea să ne însoțească și să ne povestească pas cu pas istoria casei și a majorității exponatelor.
Casa a fost ridicată în 1886 ca școală pentru copiii angajaților de la herghelia pe care Samuel Brukenthal o înființase cu câțiva ani mai devreme în zonă. Includea 2 săli de clasă și locuința învățătorului și a funcționat în limba maghiară până în 1918, când s-a transformat în școală românească pentru copiii din sat. Astfel a dăinuit până de curând, în 2005, când s-a deschis noua școală. Vechea clădire a rămas abandonată mulți ani, degradându-se parțial.
Oameni cu suflet, mulți implicați în istoria sa recentă (foste cadre didactice, dar nu numai) s-au gândit să-i ofere o a doua tinerețe. Au reparat cât au putut, au vopsit și văruit, au dat sfoară în sat și-au adunat tot felul de artefacte tradiționale, au „săpat” prin arhivă și au scos la lumină vechi documente. Și au creat expoziția sâmbetenilor, de care sunt extrem de mândri (au și de ce!) și cu care participă la tot felul de evenimente (începând cu anul 2022).
Mai mult decât atât, în fiecare joi de la ora 18, membrii comunității se întâlnesc aici la șezătoare; se țes veșminte și se deapănă amintiri, se cântă cântece din alte vremuri, se spun glume, se consolidează relații... Gospodinele aduc câte un paner cu gogoși delicioase sau un platou cu cornulețe sau alte dulciuri cum numai în Țara Făgărașului poți degusta (așa se laudă doamnele și, spre exemplificare, chiar am primit câte o mostră; deci confirm).
Am vizitat pe îndelete cele 2 săli laterale și holul central, ai cărui pereți sunt tapetați cu zeci de fotografii. Fotografii cu oameni din sat, mai noi sau mai vechi, unele atingând aproape secolul. Am poposit în fața fiecăreia, am privit chipuri și m-a impresionat faptul că sub multe dintre ele erau scrise nume. Adică nu „grup de călușari din Drăguș 1963” , ci „Achim Iovu, Popa Gheorghe, Marcu Mihai etc” . Oameni cu nume și prenume, fețe unice, visuri, bucurii, griji, probleme... Aproape că simți simbioza cu ei, te simți parte din poveste... Mi-a plăcut mult asta.
Desigur, am admirat mica, dar voinica expoziție etnografică: instrumente și scule gospodărești, ceramică, mobilier, icoane, dar mai ales țesături. Sunt o mare admiratoare a țesăturilor populare, execut și eu lucru de mână și știu câtă muncă și pasiune încap în fiecare flecușteț. Expoziția de la Sâmbăta mi s-a părut una dintre cele mai bune pe care le-am văzut până acum – multă culoare, dar și mult echilibru. Așa cum trebuie să fie și să fi fost viața celor ce au creat piesele ce o compun.
Sunt expuse manuale și caiete vechi, cataloage și foi matricole. Doamna ce ne însoțea (am uitat numele) ne-a indicat una dintre ele: „Vedeți, asta a fost a tatălui meu! Notă maximă pe linie!” Sunt expuse și amintiri (nostalgice) din era comunistă: tabla scrisă cu cretă, steagul cu stema Republicii și desene naive ce evocau începutul anului școlar.
La final am făcut o mică donație pentru inimoasele noastre gazde, urându-le să continue demersul frumos pe care l-au început. Au și un caiet de impresii, am vrut să scriu 2 cuvinte, dar m-am luat cu... gogoașa și până la urmă am uitat. N-am uitat însă să întreb cum poate un vizitator obișnuit să se bucure de această minunată colecție: există un număr de telefon afișat pe ușă și, indiferent de zi și oră (rezonabilă, desigur), cineva poate veni să vă fie ghid. Ne-am luat rămas bun și am promis că voi face ce voi putea ca lumea să afle despre Muzeul Sâmbetenilor. De aceea acest articol...
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de crismis in 23.05.26 19:27:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SÂMBĂTA de SUS.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
iata fondul sonor propus
m-am emotionat vazand poza nr 15, bunica mea avea ceva asemanator in bucatarie!
Rog așteptați...
@webmaster13: Și bunica mea.
Mulțumesc pentru coloana sonoră! Inspirată, ca de obicei!
@webmaster13:
Și pe mine m-a emoționat P15! Aveam și noi acasă (prin anii ’50) ceva în genul ăsta, cusut de mama când era foarte tânără și fetele trebuiau să-și facă zestre 
Scria cam așa: „Bărbățelului să-i placi, fă-i fripturi și cozonaci!” Noi, surorile, ne amuzam tare de acest îndemn 
Nu-mi mai amintesc până când a „tronat” pe peretele din bucătărie
....dar cred că până când părinții mei au cumpărat o nouă mobilă de bucătărie, iar noi, fetele, am spus că nu ne mai place acest îndemn, pentru că vremurile s-au schimbat!
Frumoasă și utilă inițiativa acestor
”Oameni cu suflet, mulți implicați în istoria sa recentă (foste cadre didactice, dar nu numai) s-au gândit să-i ofere o a doua tinerețe. Au reparat cât au putut, au vopsit și văruit, au dat sfoară în sat și-au adunat tot felul de artefacte tradiționale, au „săpat” prin arhivă și au scos la lumină vechi documente
👍👋... ceva aprox. asemănător am văzut, în toamna trecută, la Muzeul Golești.
Mă întreb dacă ia din P12 este chiar cusută manual
În P16 am văzut un blidar, care seamănă foarte mult cu cel pe care îl am eu acasă și pe care l-am cumpărat - prin ’82 - dar pentru altă întrebuințare; acolo îmi țin ustensilele pentru croitorie!
În P21 mi-au plăcut tare mult acele mileuri croșetate! Îmi amintesc că mama mea a croșetat - când eram copil - o cuvertură pentru pat și perdele pentru geam... la fel îmi amintesc că bunica, când venea la București să ne vadă, torcea lână cu fuiorul și că mama ne făcea, apoi, botoșei!
Te felicit că ai scris acest review și pentru pozele atașate, care mi-au stârnit plăcute amintiri! ... și, să nu uit de 
@doinafil: Toate exponatele cusute, tesute, tricotate, croșetate etc erau făcute de mâinile harnice ale femeilor din sat, așa ni s-a spus.
Da, și mie mi-au plăcut exponatele autentice, mi-au adus aminte de copilărie și de bunici...
Nu aveam de gând inițial să scriu separat despre acest mic muzeu, doar să amintesc de el în articolul de cazare. Tati, care de obicei nu se bagă peste mine, s-a întâmplat să mă iscodeasca. El m-a îndemnat să scriu: ’O să se piardă informația printre altele și de fapt n-o să afle nimeni despre el! ’ Și da, a avut dreptate.
Mulțumesc pentru vizită, vă întorc pupicii!
@crismis: Admir comunitățile rurale care reușesc, cu ajutorul câtorva persoane, de obicei, să realizeze un muzeu al satului care să păstreze tradițiile, obiectele de odinioară și memoria identității locale.
”Nu aveam de gând inițial să scriu separat despre acest mic muzeu, doar să amintesc de el în articolul de cazare.
Avea dreptate Tati! Mă număr printre cei care nu cunoșteau existența acestui muzeu, deschis relativ recent (monitorfg.ro/2023/09/03/f ... ormata-in-muzeu).
Pe aceeași linie, vă reamintesc de Muzeul etnografic „Dimitrie Gusti” din Drăguș (vezi impresii), sat explorat de marele om de cultură în timpul campaniilor sociologice din 1929 și aflat la circa 12 km depărtare de Mănăstirea Sâmbăta (sau aprox. 9 km distanță de Sâmbăta de Jos).
Mulțumim pentru articol.
@crismis: ’Unde-i pace si iubire, e noroc si fericire’! Multa vreme, în copilarie, în casa parinteasca am avut pe perete un tablou cusut cu matase cu doi îngerași ce stau pe doua crengi de maslin și la mijloc era cusut mesajul de mai sus. Acum cred ca este prin podul casei de la țara.
Totusi pastrez cu multa dragoste preșurile (covorase țesute la razboi din resturi textile) noi si viu colorate, sunt frumoase, tot la casa de la țara.
În copilarie am avut aceste preșuri pe dusumeaua din camera, erau țesute de bunica ardeleanca, apoi în ritmul evoluției covoare de iuta, persane si acum parchet laminat gol! modern si usor de facut curațenie 
Felicitari pentru articol.
Și eu mă întreb adesea, ce voi face cu exponatele din Muzeul meu, pe „persoană fizică” , unde am strâns și am strâns toate vechiturile, care de pe unde am putut... Veți zice la un muzeu, bineînțeles, de profil.
Doar că, în Ploiești nu există un Muzeu Etnografic al Județului Prahova. Totuși am două variante: Casa Memorială I. L. Carasgiale, dar nu a locuit aici, doar au valorificat o casă veche și Casa de Târgoveț Hagi Prodan care e mai veche decât exponatele mele.
„Musafirul, cât de drăguț să fie, La trei zile se urăște” avea bunica mea în „camera (cum se zicea), de toată ziua” , pe perete.
Cu alte cuvinte, musafir, musafir, dar nici prea mult... Totuși, am o fotografie de familie, de prin 1932-33, chemat fotograful acasă, bunica cu toți copiii, fiecare cu familiile lor. Cam mulți, ce-i drept și stăteau câte o săptămână pe vară. Așa se cunoșteau verii între ei și păstrau legătura toată viața.
Frumos Muzeul Sâmbetelor, felicitări!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2020 O plimbare în Țara Făgărașului — scris în 08.01.21 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Sâmbăta — scris în 10.11.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Obiective zona Sambata - Brasov — scris în 14.08.16 de gabim2002 din ARAD - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Drăguș – urmele satului de altădată — scris în 14.07.16 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Scaunul Cincului – biserica fortificată — scris în 04.07.16 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Sâmbetele… în mijloc de săptămână — scris în 02.07.16 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Idee de weekend în Sâmbăta de Sus — scris în 10.06.16 de costy69* din TARGU-JIU - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată