O zi și jumătate în Oradea

TIPĂREȘTE

Spuneam aici că alegerea ca destinație a stațiunii Băile Felix pentru a beneficia de voucherul câștigat, a fost hotărâtă, în principal, de dorința de a vizita mult lăudatul municipiu Oradea.

Se spune că” la pomul lăudat să nu te duci cu sacul” , lucru adevărat în foarte multe cazuri. Dar nu și în cazul Oradiei (sau” Orăzii” cum i se mai spune în graiul local), deoarece ne-am dus acolo cu o tolbă de așteptări pe care, din punctul nostru de vedere, am umplut-o cu impresii, imagini mai mult decât mulțumitoare, dar și cu părerea de rău că Oradea este așa de departe și nu o putem vizita mai des.

Trebuie să spun de la început că nu am avut intenția de a vizita obiective turistice, de care Oradea este plină, ci de a ne plimba, de a ne” clăti retina” cu înfățișarea unei localități vechi (menționată prima oară în 1113 sub numele Varadinum – conf. Wikipedia) dar mereu reînnoită prin multele transformări ce se văd aproape zilnic și de care locuitorii săi sunt foarte mândri. Chiar în perioada cât noi am fost acolo se lucra intens laParcul 1 Decembrie, închis temporar vizitei turiștilor.

Iată ce spune Wikipedia despre Oradea:” Oradea, cunoscută în trecut ca Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în slovacă Veľký Varadín, în latină Magnovaradinum) este municipiul de reședință al județului Bihor,  Crișana,  România. Se află în vestul României, pe râul Crișul Repede, în imediata apropiere a frontierei cu Ungaria. ”

Pentru a ne putea plimba liniștiți prin oraș, mai bine zis o parte din el, ne-am rezervat o zi și jumătate, fapt pentru care am reținut cazare pentru două nopți la o pensiune (Ullmann Residence – despre care voi scrie într-un alt review), pe care am ales-o într-o zonă apropiată Pieței Unirii, ca să nu pierdem prea mult timp cu drumurile în detrimentul descoperirii bijuteriilor arhitecturale.

Zona centrală te cucerește prin multitudinea de clădiri aparținând unor stiluri arhitectonice foarte variate, marea lor majoritate fiind realizate în stilul Art Nouveau, motiv pentru care Oradea este supranumită” Capitala Art Nouveau a României” , dar și în stilul arhitectonic, Seccesion, unele dintre ele fiind printre cele mai reprezentative din Transilvania (vezi Palatul” Vulturul Negru” ).

Cu toate că informații despre unele dintre edificiile despre care voi face vorbire în continuare găsiți pe internet, voi încerca, totuși, să spun câte ceva despre fiecare.

Piața Unirii este zona care a adunat în jurul ei o sumedenie de monumente importante.

Venind dinspre pensiune, intrăm în Piața Unirii sau Piața regele Ferdinand I, din str. Iuliu Maniu și primul obiectiv pe care îl întâlnim este Catedrala episcopală (Piața Unirii nr. 2) , cu hramul” Adormirea Maicii Domnului” , sau Biserica cu Lună. Este una dintre cele mai cunoscute biserici creștin-ortodoxe din municipiul Oradea, edificiu renumit prin faptul că are un ceas lunar printre cele mai vechi orologii de acest fel din Europa.  

Biserica are o vechime de aproape 250 de ani, iar mecanismul ce i-a dat faimă și numele a fost realizat în 1793 de Georg Rueppe.

Este vorba de o sferă de 3 m diametru, amplasată în turnul bisericii sub clopotniță, vopsită în negru și galben, iar mecanismul care o acționează o rotește, funcție de cum se rotește Luna în jurul Pământului, arătând fazele lunii.

Situată într-o zonă a țării preponderent catolică, construirea ei a fost considerată, la vremea respectivă, o victorie a creștinilor ortodocși în fața opoziției vehemente a bisericii catolice față de ridicarea unui edificiu ortodox. Se spune chiar că s-a încercat cumpărarea Împărătesei Maria Tereza pentru ca aceasta să nu emită un edict care să permită ridicarea unei biserici ortodoxe.

Catedrala se remarcă prin arhitectura zveltă impresionând prin măreția și eleganța sa. Edificiul este ușor de observat având o înălțime de 55 m.

Reușim, între două cununii religioase, să intrăm pe fuga în interior, ca să putem admira iconostasul, bogat ornamentat, spectaculoasa sculptură a amvonului și a scaunului episcopal, pictura interioară în integralitatea ei, precum și sculpturile. Deasupra iconostasului se poate vedea portretul lui Horea, biserica celebrându-l ca pe unul dintre cei mai mari eroi români. Facem repede doar câteva poze și ieșim fuguța deoarece venea altă nuntă, alți nuntași, nu de alta dar dacă ne invitau nu aveam la noi costumația adecvată pentru un astfel de eveniment (despre partea cu darul ce să mai vorbim…)

Curtea bisericii găzduiește Muzeul” Roman Ciorogariu” (fost episcop al Oradiei) în care sunt păstrate diverse obiecte liturgice care fac parte din patrimoniul bisericii. Statuia episcopului este așezată în fața bisericii.

Ne continuăm deplasarea spre râul Crișul Repede, mergând pe aceeași parte cu Biserica cu Lună și întâlnim, la intersecția Pieței Unirii cu str. V. Alecsandri, o altă clădire interesantă Palatul Moskovits Adolf și fii (sau Palatul Moskovits II – str. Vasile Alecsandri nr. 1), ridicată la începutul sec. 20 (1905-1911).  Moskovits Adolf și fii erau o familie de evrei bogați (zicerea” evreu bogat” este un pleonasm? – figurică) cunoscuți în special, chiar și peste hotare, ca proprietari ai unei fabrici de spirt, drojdie, rom, lichior și chimicale.

Clădirea face o notă aparte față de alte edificii din zonă, prin arhitectura sa mai austeră, geometrică. Fațada principală este construită având o linie mediană, marcată de un șir de balcoane pe toată înălțimea clădirii, ieșind în evidență cele două aticuri triunghiulare cu ferestre semicirculare, plasate de o parte și alta a liniei mediane, continuate până la parter cu construcții ieșite în afara planului peretelui exterior (bovindou). Nota austeră este cumva îmblânzită de plăcuțele ceramice galbene și albastre plasate pe peretele clădirii, precum și de decorațiile cu elemente de artă populară și desene, situate sub acoperiș, reprezentând scene din munca de la sate (țăran la sapă, țăran cu fluierul, cu animale, țărani la joc).

Ceva mai departe voi vorbi și despre o altă construcție, care a aparținut lui Moskovits Miska,  văr cu Adolf, cel mai sus pomenit.

Următorul edificiu despre care doresc să scriu este o clădire emblematică, reprezentativă a municipiului Oradea și anume Palatul” Vulturul Negru” , situat tot în Piața Unirii c/c str. Independenței, în apropierea Crișului Repede.

Cu finanțarea privată a doi avocați evrei (cu numele unuia dintre ei, Adorjan, ne vom întâlni și mai târziu când vom vorbi de Casele Adorjan), construcția a fost realizată în numai 2 ani (1907–1908) și, cu toate acestea (timp scurt de finalizare), a rezultat o clădire unică, care este considerată cel mai reprezentativ monument în stil seccesion din Oradea.  

Edificiul este compus din două corpuri de clădire, inegale ca mărime, separate între ele de un pasaj vitrat cu trei intrări, de forma literei” Y” . Cele trei intrări (dinspre str. V. Alecsandri, Piața Unirii și bd. Independenței) sunt dominate de vitralii care reprezintă un vultur în zbor, emblemă a ansamblului, imagine pe care o găsim și pe niște plăci fixate în pardoseala galeriei.

La corpul de clădire amplasat pe str. Independenței c/c Piața Unirii se remarcă prin aticul trilobat al fațadei dinspre Piața Unirii.

Ansamblul arhitectonic Palatul” Vulturul Negru” impresionează prin eleganța sa, prin culorile și elementele decorative care-l împodobesc.

Galeria sa, plină de localuri diverse: baruri, cafenele, cluburi atrage numeroși localnici și turiști, este considerată centrul de distracție al orașului. La vremea inaugurării Complexul” Vulturul Negru” includea, printre altele, un hotel, cazinou și restaurante.

Piața Unirii este dominată de statuia Regelui Ferdinand I Întregitorul (1914 – 1927). Monumentul a fost dezvelit cu ocazia împlinirii, la 23 mai 2019, a 100 de ani de la vizita regelui în Oradea, este opera sculptorului Florin Codre și recreează monumentul original (din 1924) care a dispărut în perioada comunistă. Realizarea ei nu respectă simbolistica statuilor ecvestre, care spune că dacă animalul are un picior din față ridicat, personalitatea a murit după luptă, în urma rănilor primite, deoarece nu sunt informații potrivit cărora Ferdinand I ar fi fost rănit în vreo bătălie în perioada cât a fost regele României, cauza trecerii sale în neființă fiind mai degrabă prozaică decât eroică.

În imediata vecinătate a statuii se află un mic și frumos scuar și biserica Sfântul Ladislau, aflată în renovare la data prezenței noastre acolo.

În Piața Unirii au loc manifestări de tot felul, la sfârșitul lunii septembrie era în desfășurare TIFF Oradea, un festival de film aflat la a 8-a ediție, producțiile cinematografice rulau pe un ecran mare amplasat în mijlocul pieței. Se pare că din acest motiv, asigurarea unei bune vizionări a filmelor, o parte din frumoasele lumini care dau un farmec deosebit zonei, erau stinse.

Clădirea Primăriei (Palatul Primăriei) , amplasată în N-V Pieței Unirii la nr. 1, vis-a-vis de biserica Sfântul Ladislau, în apropierea Crișului Repede, este o construcție monumentală, ridicată la începutul sec. XX (1902-1903), care a avut de la bun început această destinație – sediul administrației locale.

Fațada este deosebit de spectaculoasă, zona centrală fiind marcată de trei ferestre monumentale, plasate la nivelul I, având partea de sus semicirculară, și coloanele dar și de zonele laterale prevăzute cu ferestre realizate în același mod.

Partea superioară a clădirii, acoperișul și cornișa, se remarcă printr-un grup statuar compus din patru statui, și un ansamblu alegoric alcătuit dintr-un vultur și câteva figuri alegorice plasate central deasupra stemei orașului.

Cu înălțimea sa de 50 m iese în evidență și turnul cu ceas al primăriei. La vremea construirii lui în partea sa superioară era o cameră de veghe, de unde se putea supraveghea, de către pompierul de serviciu al orașului, întreaga zonă înconjurătoare. Turnul este vizitabil, noi nu am urcat în el și regretăm acest lucru pentru că panorama oferită asupra orașului este minunată (spun cei care au urcat acolo). Tot aici se află și un orologiu, care anunță orele fixe pe melodia” Marșul lui Iancu” .

Ne continuăm șpațirul spre Catedrala Greco-catolică „Sfântul Nicolae” (Piața Unirii c/c str. Iuliu Maniu) lângă care sunt expuse două lucrări de artă: pe latura dinspre Piața Unirii se află opera de artă sacră ” Puiul de înger” a sculptorului Aurel Vlad, artist cunoscut în special prin creația ” Cortegiul Sacrificaților” , care se află la „Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței” din Sighetul Marmației, dar și prin alte opere cu caracter religios.

Cea de-a doua lucrare este un grup statuar, ” Depersonalizare” de Cătălin Bădărău, operă expusă pe latura dinspre str. Iuliu Maniu a Catedralei. Lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu, dedicat rezistenței anticomuniste, intitulat” Monumente în mișcare – Memoria rezistenței” , proiect la care a colaborat și cu sculptorul Aurel Vlad, amintit mai sus.

În imediata vecinătate a Catedralei se află Liceul Teologic Greco-Catolic” Iuliu Maniu” , edificiu construit în 1925 în stil neoromânesc.     

Revenim în Piața Unirii și rămânem tot pe malul stâng al râului pentru a vizita Sinagoga Neologă Sion (str. Independenței), obiectiv turistic care apare în toate ghidurile orașului cu îndemnul de a nu rata vizionarea ei. O clădire impunătoare, impresionantă. Dar, pentru că vine și un dar, interiorul a fost o dezamăgire totală. Dintre toate edificiile religioase în care am intrat pentru a admira interioarele (Catedrala episcopală sau Catedrala Greco-catolică „Sfântul Nicolae” ), doar la Sinagoga Neologă am plătit bilet de intrare pentru a vedea mai nimic (am făcut totuși câteva fotografii ca să nu plec chiar” cu mâna goală” ).

Traversând Crișul Repede pe podul Sfântul Ladislau pe malul drept al râului, ajungem în Piața Ferdinand I unde ne atrage atenția o clădire impunătoare cunoscută sub numele de Palatul (Casa) Levay (str. Libertății c/c Piața Regele Ferdinand), construită la sfârșitul sec. 19. Edificiul (cu parter, două etaje și mansardă) care și-a păstrat și azi scopul pentru care a fost construită, respectiv magazine la parter și apartamente la etaje, are fațada principală cu vedere spre râu și Piața Unirii.

Ies în evidență cele două construcții de la capetele clădirii ca niște balconașe închise (bovindouri) având acoperișuri sub forma unui coif, precum și numeroasele lucarne de pe acoperiș.

Ne continuăm periplul pe străzile liniștite la acea oră (era o zi de duminică, la prânz) spre Teatru de Stat Oradea (Piața Regele Ferdinand nr. 4 – 6), o construcție edificată la începutul sec. XX. Ne întâmpină un edificiu cu o fațadă spectaculoasă, locul unde își desfășoară activitatea două instituții teatrale: Teatrul Regina Maria și Teatrul Szigligeti.

Intrarea în teatru este precedată de un portic cu 6 coloane monumentale. Pe frontonul triunghiular sunt sculpturi ce evocă templul grec clasic, lăcaș al muzei muzicii, Thalia, iar pe friză este inscripționată, în limbile română și maghiară, denumirea instituției ce cultură: ” TEATRUL DE STAT • ALLAMI SZINHAZ” .

În fața teatrului, într-un frumos scuar, sunt plasate câteva opere de artă: bustul lui Ede Szigligeti (scriitor maghiar din sec. XIX), precum și statuile zeițelor Comediei, respectiv a Tragediei.

Vis-a-vis de Teatrul de Stat, pe str. Teatrului nr. 1, se află o altă clădire istorică din Oradea, construită, ca multe alte edificii istorice din oraș, la începutul sec. XX (1902-1906). Este elegantul hotel de 4*, Grand Hotel Astoria (Palatul Sztarill – după numele arhitectului). În colțul clădirii de la intersecția străzilor Teatrului și Patrioților, este construit, deasupra cornișei, un turn circular, cu mult mai înalt decât restul clădirii, având un acoperiș ca un coif sprijinit pe 8 coloane. Emblema hotelului este postată pe zona mansardei deasupra unei ferestre cvadrilobată.

Clădirea are un parter înalt unde se află un restaurant (inițial, la darea în folosință, aici era cafeneaua Enke, loc de întâlnire a scriitorilor și gazetarilor din oraș) și două etaje ocupate de camerele hotelului.

Se remarcă de asemenea, balcoanele ieșite în consolă față de parter, având balustradele realizate artistic din feronerie, precum și alternanța dintre camerele cu balcon și cele fără balcon, acestea din urmă fiind ieșite în afara planului pereților (bovindouri), având sub ferestre elemente florale stilizate.   

Părăsim scuarul din fața Teatrului de Stat și ne continuăm plimbarea de voie pe Calea Republicii și, într-o mică piațetă, la intersecția cu str. Moscovei, găsim Grupul statuar interactiv „Holnaposok’ (în traducere” Cei de mâine” ), inaugurat în anul 2012.

Este o lucrare realizată în bronz, care reprezintă patru poeți maghiari (mai cunoscut dintre ei, cel puțin pentru mine, fiind Ady Endre, ceilalți fiind Dutka Akos, Juhasz Gyula și Emod Tamas), membri ai grupării literare ” Holnaposok” , înființată la Oradea la începutul sec. XX, stând parcă la o șuetă, bineînțeles pe teme literare, având între ei un scaun gol care parcă te îndemnă să crezi că este o invitație să li te alături la discuție. Profităm de invitație și nu pierdem ocazia de imortaliza momentul.

Iată ce scria, la data inaugurării grupului statuar, ziarul” Adevărul” :” Faptul că acest monument este unul interactiv, în care și cetățenii se pot regăsi și pot face parte din el, ocupând acest loc pe scaunul care vă invită să vă simțiți parte a acestei societăți culturale de la început de secol, înseamnă un lucru important pentru viitor și pentru ceea ce înseamnă cultura și dezvoltarea acestui oraș. ’

Le mulțumim celor patru poeți pentru oportunitatea de a imortaliza prezența noastră la Oradea și prin această fotografie și mergem mai departe pe această străduță, pietonală în zona respectivă, spre Palatul Adjorian sau Casele Adjorian I și II. Cele două clădiri, situate pe str. Patrioților nr. 4-5, în spatele Teatrului, sunt opera acelorași arhitecți care au proiectat și construit și Palatul” Vulturul Negru” (când am vorbit despre acest edificiu spuneam că a fost construit și cu contribuția financiară a avocatului Adorjan), fiind edificate în primii ani ai sec. XX.

Cele două construcții sunt poziționate astfel: pe str. Patrioților nr. 6, Casa Adorjan II – clădirea verde -, iar la nr. 4 Casa Adorjan I, cea de culoare galbenă cu ancadramente bordo la ferestre și uși. O latură a Casei Adorjan I se află pe str. Moscovei, astfel încât putem spune fără a greși că cele două edificii sunt situate la intersecția străzilor Patrioților și Moscovei, formând în plan litera” L” , cu latura scurtă a literei pe str. Patrioților, iar latura lungă pe str. Moscovei. În fața celor două clădiri este Piața Teatrului, un mic și cochet părculeț.

În imediata apropiere de grupul statuar” Holnaposok” , pe Calea Republicii nr. 4, se află Mănăstirea Ursulinelor, lăcaș de cult ridicat pentru a servi școlii de fete aparținând Ordinului Ursulinelor. Instituție de învățământ care a funcționat în clădirea actualului Liceu Teoretic Ady Endre, situat tot pe str. Moscova în imediata vecinătate a grupului statuar amintit mai sus.

Calea Republicii este și calea noastră pentru a ajunge la una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din Oradea, Palatul Moskovits Miksa. Este situat la intersecția Căii Republicii cu str. Parcul Traian,  a fost ridicat la începutul sec. XX (1904-1905) la comanda ing. Moskovits Miksa, unul dintre proprietarii fabricii de spirt, drojdie, rom, lichior și chimicale, despre care am amintit la Palatul Moskovits Adolf și Fii. Este un edificiu cu parter înalt și două etaje, remarcându-se turnul de colț unde, sub absida de deasupra balconului, se află în relief un cap de femeie înconjurat de” un hățiș de ramuri, frunze și flori. Motivele laterale sunt alcătuite din câte un copac cu trunchiul noduros lipit de zid, ce începe jos, la nivelul balconului, și-și desface … ramurile desfrunzite” (site-ul” Oradea Heritage” ) . Simbolistica vegetală se observă și la feroneria balustradelor balcoanelor.

Foarte aproape de Palatul Moskovits Miksa, tot pe Calea Republicii la intersecție cu str. Mihai Eminescu, găsim Palatul Apollo, o clădire interesantă, frumoasă care surprinde prin minuțiozitatea detaliilor fațadelor. Fațada dinspre str. Mihai Eminescu este foarte bogat ornamentată, cu balcoane, logii, bovindouri. În zona superioară a părții centrale a acestei fațade, se află patru statui reprezentând cele patru muze ale artei: muzica – ținând în mână o liră, literatura – având în mână o carte, arhitectura și pictura – purtând în mână o paletă. Ca și alte clădiri de colț are un turn cu o cupolă, zona de sub acesta, la ultimul etaj fiind amplasat un balcon.    

O altă clădire frumoasă (dar care edificiu din zona centrală a Oradiei nu este frumos?) este Casa (Palatul) Poynar), situată la intersecția străzilor Iosif Vulcan cu Nicolae Grigorescu (Piața Regele Ferdinand), vis-a-vis de Teatrul de Stat Oradea. Construită la începutul sec. XX, clădirea a fost destinată activității de comerț. Nu este un edificiu vizitabil, dar de admirat pe afară e voie. Fiind o clădire de colț are laturile, identice ca realizare, situate pe cele două străzi, între ele fiind poziționat un turn cu acoperișul tip coif (care seamănă cu un bulb), sub el, la ultimul nivel al turnului, se află un șir de colonete care-l sprijină. Ferestrele parterului și ale et. 1 sunt dreptunghiulare, în timp ce la mezanin și et. 2 acestea sunt ferestre cu închidere semicirculară. Pe latura dinspre Piața Regele Ferdinand, între ferestrele de la etajele 1 și 2 se află un scut pe care este realizat un corb cu o cruce în cioc, simbolul unei bănci ce a funcționat aici.

Aș dori să mai amintesc aici de trei imobile situate pe str. General Traian Moșoiu:

Una dintre ele este Casa Vago, aflată la nr. 14 pe această arteră. Este o clădire care atrage atenția prin formele specifice artei din perioada în care a fost construită, la începutul anilor 1900de către arhitecţii Vágo Laszlo şi Vágo Jozsef, aceiași care au proiectat și Palatul Moskovits Adolf și fii. Puținele decorații ale fațadei sunt deosebite și acesta este motivul pentru care atrage privirile turiștilor.

Cea de-a doua construcție, la care fac referire, monument istoric de interes local, este Mânăstirea Capucinilor, situată la nr. 21. E o clădire executată în stil baroc, ansamblul compus din biserică și mănăstire fiind ridicat între anii 1734 – 1742, având Hramul Vizita Fecioarei Maria.

Și, în cele din urmă, aș aminti de casa în care s-a născut Emanoil Gojdu, situată în apropierea Bisericii cu Lună.               

Oradea este un oraș autentic, care merită vizitat, impresionând în primul rând prin diversitatea de clădiri, ale căror culori, stil, arhitectură și poveste ne frapează ochii și mintea. Așa că nu rata ocazia de a-l vizita.

Drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 37 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI