Rămas bun, Egipt!

TIPĂREȘTE

Cititul articolelor mele e, uneori, ca statul la coadă la pașapoarte: te uiți la ceas, oftezi, și te întrebi de ce ai venit. Nici eu nu mă pot salva din plictiseala pe care o torn în fraze lungi, greoaie, scrise cu speranța că cineva, cândva, va găsi un sâmbure de frumusețe în ele. Până și tastatura s-a săturat de mine.

Încăpățânarea mă ține în viață — ca o cămilă rătăcită în deșert, tot sper să ajung la o oază de cititori care să zică: „Da, dom'le, are omul ăsta ceva de zis.” Deocamdată, însă, scriu pentru cei curajoși, răbdători sau, poate, masochiști.

Egiptul merită un final. Nu doar pentru piramide sau faraoni, ci pentru că acolo, în căldura eternă și praful veșnic, simt că poveștile mele capătă sens. Așa că vă mai cer un strop de răbdare. Dacă vreți să-mi faceți un bine, dați-mi un feedback sincer. În lipsa lui, accept înjurături. Nu dor. Nu lasă vânătăi. Poate doar trezesc ceva — o revoltă, o idee, un zâmbet. Și e destul.

Plictisitor? Probabil. Renunț? Nu încă. Hai, vă mai cer” puțintică răbdare!” , p-ormă promit că, până prin 2026 nu mai scriu, neam, pe AFA. Iar, dacă aveți noroc și mierlesc, ați scăpat, definitiv. Zic că merită!

29.05.2025 Aswan

Aswan e o surpriză caldă, tăcută și încărcată de istorie. Situat pe malul Nilului, e orașul care pare să respire altfel decât restul Egiptului – mai lent, mai blând. Cunoscut mai ales pentru Barajul Înalt, construit între 1960 și 1970, Aswan a fost locul unde trecutul a fost literalmente mutat pentru a face loc viitorului – cum s-a întâmplat cu Templul Philae, salvat de ape și mutat pe insula Agilkia.

Philae e o bijuterie – nu doar arhitectural, ci și simbolic: un templu dedicat zeiței Isis, renașcut din lacul creat de baraj. Obeliscul Neterminat, rămas în cariera de granit, spune o poveste și mai veche, despre ambiție, efort și abandon. Privindu-l, înțelegi cât de grea era munca tăietorilor de piatră și cât de fragil e tot ce pare grandios.

Aswan este și inima Nubiei egiptene – un loc unde cultura nubiană încă trăiește în culori vii, case pictate și ospitalitate autentică. Dar orașul nu aparține doar nubienilor; e un amestec viu de tradiții și influențe. Aici, Nilul pare mai calm, soarele mai domol, iar oamenii mai răbdători. Aswan nu se impune, ci te lasă să-l descoperi pas cu pas.

Barajul Aswan

Barajul Aswan este una dintre cele mai ambițioase și controversate construcții ale secolului XX. Finalizat în 1970, barajul a fost prezentat ca simbolul modernizării Egiptului – un colos menit să domolească Nilul, să prevină inundațiile devastatoare și să aducă energie electrică în toată țara. Și, într-adevăr, a făcut toate astea. A fost o centură de siguranță pentru un stat care voia control, ordine, progres.

Dar orice centură strânge. Ce salvează într-o parte, pierde în alta. Sute de mii de nubieni au fost strămutați, temple antice au fost mutate sau pierdute, iar Delta Nilului – cândva un paradis agricol – a început să sufere. Solurile nu mai primesc aluviuni bogate, iar ecosistemele tradiționale au fost serios afectate.

Barajul produce energie, dar a tăiat Nilul în două – dinamic, ecologic și, într-un fel, spiritual. A oferit stabilitate, dar a rupt ritmul natural al unei civilizații care trăia în funcție de revărsările fluviului. Modernitatea, cu tot cu betonul și turbinele ei, nu oferă beneficii egale. Pentru fiecare câștig măsurabil, există o pierdere care nu încape în statistici.

Barajul Aswan rămâne o lecție dureroasă despre progres: uneori, ceea ce ne protejează ne și limitează.

Unfinished Obelisque 

Este una dintre cele mai ironice și fascinante relicve ale Egiptului Antic. Nu a fost ridicat niciodată, nu a împodobit vreun templu și nu a marcat vreo victorie regală, chiar dacă l-a vrut Haștepsut.

Și tocmai de aceea a devenit celebru. Dacă ar fi fost terminat, ar fi fost doar cel mai mare obelisc al vremii – o realizare tehnică impresionantă, dar, în timp, poate egalată sau chiar depășită. Cu 41 de metri înălțime și o greutate estimată la 1148 de tone, ar fi fost o provocare colosală chiar și pentru standardele moderne.

Însă obeliscul a rămas în carieră, abandonat în stadiu de lucru, cu urme vizibile ale uneltelor antice, ca o fotografie înghețată în timp. Motivul abandonului? O fisură fatală apărută în granit – natura spunând, poate, că e destul. Egiptenii, înțelepți sau grăbiți, au lăsat lucrarea acolo, iar istoria a consemnat.

Astăzi, Unfinished Obelisk este o mărturie a ambiției umane și a limitelor ei. Într-o lume obsedată de recorduri și finaluri perfecte, obeliscul neterminat atrage prin ceea ce nu este: nu e triumf, ci eșec. Nu e glorie, ci pauză. Și tocmai în această vulnerabilitate stă forța lui.

Vizitatorii îl privesc cu uimire nu doar pentru dimensiunile sale, ci pentru că ne oferă o privire intimă asupra procesului de construcție antic. E ca și cum ne-am strecura în culisele istoriei. Iar lecția rămâne clară: uneori, ceea ce nu se termină spune mai mult decât orice capodoperă desăvârșită.

Templul Philae,

Dedicat zeiței Isis, este una dintre cele mai delicate și emoționante bijuterii ale Egiptului antic. Situat inițial pe insula Philae, templul a fost salvat de la dispariție în timpul construirii Barajului Aswan, când apele amenințau să-l înghită. Într-un efort internațional fără precedent, între 1972 și 1980, a fost demontat bloc cu bloc și reconstruit pe insula Agilkia – un nou cămin, dar cu aceeași suflet.

Deși strămutat, templul păstrează intactă frumusețea sa: coloane grațioase, reliefuri fine și o atmosferă care pare să încetinească timpul. Philae nu este doar o ruină vizitabilă, ci un spațiu viu, în care mitul, istoria și salvarea se împletesc într-un mod profund emoționant.

Zeița Isis, simbol al renașterii și protecției, pare să fi vegheat asupra templului său chiar și în fața apelor moderne. Astăzi, când soarele apune peste Nil și umbrele se preling peste zidurile străvechi, Philae continuă să spună povești – nu doar despre zei, ci și despre fragilitatea și forța memoriei umane.

Thutmoses Essence Perfume Palace din Aswan nu e doar un magazin – e o călătorie olfactivă prin istoria Egiptului. Legenda spune că, în timpul campaniei napoleoniene (1798–1801), francezii au copiat un text în hieroglife fără să știe ce conține. Decenii mai târziu, Jean-François Champollion l-a tradus și a descoperit: erau rețete de parfumuri din Antichitate.

Egiptul, patria esențelor rare și a miresmelor sacre, a fost mereu un tărâm al parfumurilor – folosite nu doar pentru frumusețe, ci și în ritualuri și îmbălsămare. Thutmoses Perfume Palace duce mai departe această tradiție cu eleganță și mândrie. Aici găsești esențe pure de lotus, mir, iasomie sau papirus – parfumuri care spun o poveste, nu doar miros frumos.

Sticlele delicate, atmosfera senzuală și poveștile care însoțesc fiecare esență fac din acest loc o experiență multisenzorială. Mai mult decât suvenir, un parfum de aici e o amintire vie dintr-o țară exotică, fierbinte și plină de mister. Thutmoses nu vinde doar parfumuri. Vinde esența Egiptului.

Drumul de la Aswan la Hurghada e mai mult decât o deplasare între două puncte; e o lecție tăcută despre Egiptul real, profund, departe de temple și broșuri turistice. E un traseu lung, prin deșerturi aride și sate rare, care, la prima vedere, poate părea o călătorie printr-un teritoriu sărac, lipsit de perspectivă. Dar, cu puțină răbdare și înțelegere, devine o experiență revelatoare.

Peisajul e dominat de pământuri uscate, case simple, măgăruși și copii care aleargă desculți pe marginea drumului. Te poți opri în așezări uitate de lume, unde ești primit cu zâmbete calde și ceai dulce. Oamenii nu au multe – uneori doar umbra unui palmier sub care să te așezi – dar oferă tot ce au, cu o bucurie sinceră, fără a cere nimic în schimb.

A judeca această lume cu ochi europeni e nedrept. Nu e vorba de lene sau lipsă de voință, ci de condiții naturale dure, de o economie fragilă și, mai ales, de o cultură diferită, care nu se supune acelorași standarde. Aici, timpul curge altfel, prioritățile sunt altele, iar simplitatea nu e un defect, ci un mod de viață.

Drumul Aswan–Hurghada explică Egiptul mai bine decât orice muzeu. Îți arată o țară care nu trăiește doar din trecutul glorios, ci și dintr-un prezent modest, dar uman, cald și primitor. E un drum care merită făcut nu pentru peisaje spectaculoase, ci pentru învățămintele tăcute pe care le lasă în urmă.

30.05.2025

Drumul de la Hurghada la Cairo, început la ora 1 noaptea, după ce ai parcurs Aswan- Hurghada, timp de 8 ore și te-ai culcat la ora 23,00 este o luptă între voință și epuizare. Corpul cere odihnă, dar sufletul știe ce urmează: Cairo, orașul care adăpostește însăși esența Egiptului – Piramidele, Sfinxul, eternitatea în piatră.Sufletul, deci ceea ce ne-a fost dăruit de divinitate și pe care avem obligația să-l îmbogățim, strigă , fericit, de bucurie ! Corpul geme, el ne trage, uneori, în jos, dar, vorba lui Coșbuc :”O luptă-i viața, și lașii se-ngrozesc de ea !/ Să aibă fără luptă, toți cei slabi ar vrea... ” La luptă, deci !

Pe măsură ce microbuzul taie liniștea deșertului, simți cum somnul te trage de pleoape, dar ceva în tine rămâne treaz. Șoseaua e pustie, cerul e încă negru, iar tăcerea nopții face loc unui moment unic: răsăritul în deșert. Chiar și cu ochii cârpiți de nesomn, e imposibil să nu te lași atins de frumusețea lui. Soarele urcă încet, aprinzând linia orizontului în nuanțe calde, iar pietrele prăfuite devin aurii pentru câteva clipe. E traversarea unei pustietăți care, în loc să obosească, pregătește sufletul pentru întâlnirea cu miracolele lumii antice.  Epuizarea dispare. Rămâne doar fascinația.

Cairo e un oraș cât o mie de reviewuri și niciunul nu-l cuprinde pe deplin. Aglomerație, claxoane, praf – da. Dar și istorie, mister și energie care nu doarme niciodată. Oraș modern și antic în același timp, Cairo îți oferă exact ce cauți: fie că vrei haos sau revelație, trecut glorios sau prezent frenetic. Piramidele domină liniștea deșertului, în timp ce orașul clocotește la poalele lor. Nu e un oraș ușor, dar e viu. Te provoacă, te copleșește și, dacă îl lași, te cucerește definitiv. Cairo nu se vizitează. Cairo se trăiește.

Muzeul Egiptean din Cairo nu este doar un spațiu expozițional, ci o călătorie directă în inima istoriei umanității. Aflat chiar în centrul haotic al orașului, muzeul păstrează, într-o liniște aproape sfântă, comori ale unei civilizații care continuă să fascineze întreaga lume.

De la statui monumentale și sarcofage somptuoase până la cele mai fine bijuterii și papirusuri fragile, totul pare desprins dintr-o poveste pe care ai crezut-o mit și acum o vezi în fața ta, palpabilă, reală. Nimic nu pregătește privirea pentru emoția pe care o simți în fața măștii lui Tutankhamon sau a relicvelor extrase din mormintele din Valea Regilor.

Ochii mirați nu reușesc să cuprindă tot ce se află în vitrinele încărcate – nu pentru că nu vor, ci pentru că fiecare obiect cere timp, atenție, respect. Fiecare sală e o lecție de civilizație, o fereastră spre un trecut care pare încă viu.

Muzeul e, el însuși, o legendă. Nu doar pentru ce adăpostește, ci pentru ce trezește în vizitator: o mândrie stranie, de parcă ai fi trăit o fărâmă din acea lume glorioasă. Este mai mult decât o vizită culturală – este o experiență personală, un privilegiu.

La ieșire, nu pleci doar cu poze sau suveniruri, ci cu certitudinea că ai fost martor la ceva unic. Și cu dorința de a te întoarce.

Călătoria pe Nil dezvăluie o latură elegantă și modernă a Egiptului, unde lanțuri hoteliere de renume mondial se aliniază pe malurile fluviului, oferind lux și confort turiștilor din toate colțurile lumii. Croazierele sofisticate, restaurantele rafinate și facilitățile impecabile fac ca această experiență să fie una de excepție.

Însă Nilul rămâne același fluviu sacru, care a străbătut milenii și a fost martorul marilor civilizații. Apa lui liniștită poartă în valuri povești uriașe – de la faraoni și zei la oameni simpli, de la construcția piramidelor la viețile cotidiene de-a lungul vremurilor.

Peisajele care se derulează încet pe lângă puntea vaporașului combină modernitatea cu istoria: pe maluri, sateliți de azi și temple antice coexistă, iar natura continuă să-și spună povestea în fiecare reflexie a soarelui pe apă.

Călătoria pe Nil e un dialog între trecut și prezent, între eleganță și tradiție. Deși hotelurile și facilitățile luxoase pot impresiona, adevărata magie rămâne în fluviu – o arteră vie care încă pulsează cu energia istoriei și a legendelor. Aceasta este esența călătoriei: un echilibru perfect între confortul zilelor noastre și farmecul etern al Nilului.

Marea Piramidă de la Giza și Sfinxul sunt, fără îndoială, simbolurile supreme ale Egiptului — adevărata esență care încapsulează spiritul unei civilizații milenare. Fără aceste monumente, Egiptul ar fi incomplet, ca un tablou lipsit de culoarea principală, sau, mai aproape de sufletul popular.

Așa și Egiptul. Aici, timpul pare să curgă altfel. Piramidele nu sunt doar niște structuri colosale din piatră, ci simboluri ale răbdării, voinței și legăturii profunde dintre om și divin. Construite cu o precizie și măiestrie care încă uimesc lumea modernă, ele nu au fost ridicate în grabă, ci cu o convingere adâncă, în decenii de muncă și credință. Fiecare bloc de calcar pare a spune o poveste despre sacrificiu și dorința nemuririi.

Sfinxul, cu fața enigmatică și corpul de leu, păzește aceste comori, dar și misterele lor. El pare să ne șoptească că înțelepciunea nu vine prin presiunea timpului, ci prin acceptarea lui — că graba noastră modernă este străină față de ritmul sacru al civilizației egiptene.

Pentru vizitator, aceste monumente sunt mai mult decât obiective turistice; sunt o întâlnire cu un trecut viu, cu o cultură care ne învață că adevărata putere stă în răbdare și perseverență. Egiptul nu este o destinație de viteză, ci o experiență care cere timp, respect și deschidere. Abia atunci poți simți cu adevărat magia acestor colosuri.

În fond, Marea Piramidă și Sfinxul nu sunt doar pietre sculptate, ci lecții de viață. Ele ne amintesc să încetinim, să înțelegem valoarea timpului și să apreciem frumusețea care se naște doar din răbdare. Ca ardeleanul din poveste, Egiptul știe să ofere, dar pe termen lung, fără grabă și cu o profundă demnitate. Iar noi, cei care pășim pe urmele lui, avem de învățat acest secret antic.

Golden Eagle Papyrus din Cairo este mai mult decât un simplu magazin — este o punte între trecut și prezent, unde învățăm că „scripta manent” cu adevărat. Aici, tradiția egipteană a papirusului, acea hârtie antică obținută din planta Nilului, prinde viață sub forme artistice și culturale.

Fiecare foaie de papirus poartă cu sine o istorie milenară, iar artiștii locali transformă aceste materiale fragile în opere ce redau scene din mitologia egipteană, hieroglife și simboluri sacre.

Vizitatorii nu doar cumpără suveniruri, ci păstrează o parte din moștenirea Egiptului, reamintindu-ne că scrisul și arta sunt vehiculele care transmit memoria și identitatea unei civilizații.

Golden Eagle Papyrus ne învață că, indiferent de epocă, cuvintele și imaginile pe care le așternem pot dăinui veșnic — o lecție prețioasă dintr-o țară a legendelor și a misterelor.

Nu pot termina povestirea mea despre Egipt, făr' a-l pomeni pe cel care ne-a fost ghid și care, în cel mai scurt timp, a devenit fratele nostru mai mare: Nazir.

Nazir este, fără îndoială, ghidul prieten pe care orice turist îl visează când ajunge în Egipt. Nu este doar un simplu ghid; este un OM cu majuscule — un om care-și iubește țara sa cu o pasiune autentică și care reușește să-ți deschidă ochii și sufletul către adevărata esență a Egiptului, dincolo de imagini turistice și clișee.

Ceea ce îl face cu adevărat special pe Nazir este respectul profund pe care îl poartă meseriei sale. Vorbește românește impecabil, iar comunicarea cu el este fluidă, naturală, ca o conversație cu un prieten vechi. Dar mai presus de toate, Nazir a fost un adevărat prieten pentru fiecare membru al grupului nostru. S-a dovedit mereu atent, empatic și dornic să ofere nu doar informații, ci sprijin și înțelegere.

Informațiile pe care le furnizează sunt mereu exacte, corecte din punct de vedere istoric și formulate logic, ceea ce face ca lecțiile sale despre Egipt să fie nu doar educative, ci și captivante. Nu e genul de ghid care repetă mecanic datele turistice, ci unul care transmite cu har și pasiune poveștile, legendele și detaliile istorice, astfel încât să le înțelegi și să le simți cu adevărat.

Pe lângă informații, Nazir oferă și sfaturi practice și utile pentru turiști, care fac călătoria mult mai ușoară și mai plăcută. Patriotismul lui este unul corect și echilibrat, un adevărat iubitor al Egiptului care a studiat cu rigurozitate istoria țării și care o transmite cu respect și autenticitate.

M-a câștigat definitiv atunci când, în Luxor, orașul, la Valea Regilor sau la Edfu ori Kom Ombo a fost recunoscut și salutat cu respect și bucurie nedisimulată de către însăși egiptenii localnici, oameni extrem de simpli cărora Nazir, din buzunarul lui, le oferea sume de bani. Într-o țară în care salariul mediu  este de 168 USD  faptul că cineva îți dăruiește sume de 1-2 dolari, nu e nimic ! Iar Nazir a fost extrem de corect cu noi, turiștii : acei egipteni au fost chemați să-și ofere serviciile pentru noi, dar Nazir a insistat că acestea sunt deja plătite, că noi nu mai avem obligația niciunui tips față de aceștia !

La finalul acestei călătorii, am câștigat mai mult decât un ghid — am câștigat un prieten. Nazir a transformat fiecare pas în Egipt într-o experiență memorabilă, iar pentru asta îi sunt profund recunoscător. Și sper să pot să-i fiu ghid și gazdă în România pe care n-a vizitat-o niciodată dar a cărei limbă o vorbește foarte bine !

31.05.2025

Decolarea avionului din Hurghada nu a fost doar un simplu moment de despărțire de solul arid al Egiptului, ci încheierea unei povești pline de farmec și descoperiri. Fiecare clipă petrecută în această țară fascinantă a fost o călătorie în timp și spațiu, între trecutul glorios și prezentul vibrant.

Pe măsură ce avionul se ridica, ochii încă rămâneau cuprinși de amintiri: piramidele impunătoare, fluviul Nil cu apele sale misterioase, zâmbetele calde ale oamenilor și soarele care mângâia deșertul.

Această poveste, scrisă cu emoție și curiozitate, m-a lăsat cu dorința sinceră de a reveni, pentru a descoperi mai mult, pentru a trăi alte clipe magice și pentru a pătrunde mai adânc în sufletul Egiptului.

Am plecat știind că Egiptul nu e doar o destinație, ci un început — o invitație la o nouă călătorie, poate chiar mai frumoasă.

Aceasta a fost povestea mea despre Egipt. Clar, față de mulți dintre membrii AFA care au venit aici ani în șir, sunt un pârci, demn de râsul lor. Pentru mine a fost un fel de poveste trăită aievea, de care  însă nu m-am săturat. Iar pentru voi, am fost o Sheherezadă nefericită, lipsită de orice har, ce vreți, nu toți avem talent în a povesti , deci, am o scuză ! Cum am mai spus, știu că v-am plictisit, dar, pentru asta, vă recompensez, pentru 2025 nu cred că vă voi mai agasa cu alte review-uri. Iar pân'2026, care e hăt-hăt, peste 6 luni... cine știe, Adrianei mele îi stă bine-n negru , poate scăpați de mine , mai ales că am vârsta necesară ! Dar, pân’ dau colțul, poate că pot să vă mai da niște informații despre Egipt, așa cum l-am trăit eu, deși, la ce nepăsare este acum pe AFA, mă-ndoiesc să fie cineva doritor de vorbe ! Iar eu n-am cum modifica treaba asta .De-aia vă și salut, cu condescendență: haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 352 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI