EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prin Cheile Băniței, distracție la cote maxime
La finalul lunii iulie am avut ocazia să vizităm un obiectiv natural foarte interesant despre care citisem anterior pe AFA - este vorba despre Cheile Băniței. Aflate la aproximativ opt kilometri distanță de Petroșani și ușor accesibile din șoseaua (DN 66/E79) ce leagă acest municipiu de localitatea Hațeg, Cheile Băniței reprezintă locul unde am avut parte de o mică porție de răcoare într-o zi toridă de vară.
Accesul către spectaculoasele chei a fost simplu: pe direcția de mers Petroșani - Hațeg, am trecut de indicatorul ce semnaliza Peștera Bolii și am ajuns repejor în dreptul unei benzinării părăsite (se află pe partea dreaptă a drumului). Știam că cheile sunt la câteva minute distanță de această benzinărie, așa că am preferat să lăsăm mașina acolo; într-un rucsac luasem cu noi papucii de plajă, întrucât cunoșteam faptul că pentru a putea traversa cheile va fi nevoie să mergem inclusiv prin apă.
Am pornit la pas pe un drum secundar oarecum paralel cu apa Băniței, am trecut pe lângă două construcții și ne-am întâlnit cu alte câteva persoane care ne-au confirmat că în două-trei minute vom ajunge în chei (deși mai nimic în jur nu anunța asta). Atenție la faptul că drumul secundar traversează spre stânga o cale ferată (nu mergeți pe acolo), în vreme ce poteca bună către chei continuă lateral dreapta. Am ocolit niște purcei care țâșniseră pe poarta unei gospodării din apropiere și am ajuns apoi la un podeț peste apa Băniței; sosisem la intrarea în Cheile Băniței!
Am traversat podețul de lemn și apoi am continuat să înaintăm pe parapetul de beton care susține malul din dreapta. Această potecă betonată este îngustă, am trecut pe lângă niște buruieni arțăgoase, iar după vreo 50 de metri am ajuns pe stânca umedă care cobora destul de abrupt în albia râului. Acolo a fost locul unde am încălțat papucii, în vreme ce adidașii i-am pus în rucsacul avut la noi.
Primul contact cu apa rece a fost wow, cu multe râsete, dar și cu unele văicăreli. Deh, ne-a luat puțin să ne obișnuim cu răcoarea, într-un moment în care afară erau peste 35 de grade! Apa în acea zonă curge destul de repede, astfel că am fost practic îndemnați să pornim la vale prin chei. Pe tot parcursul traseului, albia are cam doi metri lățime.
La început, prin apă erau pietre alunecoase, apoi am întâlnit câteva porțiuni cu nisip. Pe la jumătatea traseului există o zonă unde ne-am putut cocoța pe malul stâncos din dreapta. Dacă apa avea cam 20 de centimetri adâncime în locul unde am intrat, către ieșirea din chei curgerea apei era mai domoală, dar adâncimea crescuse nițel (apa ajungea la genunchii mei).
Străbătând Cheile Băniței, ne-am imaginat că suntem în cochilia unui melc uriaș, cam la asta ne-au dus cu gândul pereții ondulați de stâncă, înalți de aproximativ 15 metri. În realitate, ne aflam în albia unui râuleț” vinovat” pentru crearea unei peșteri străvechi, o cavitate al cărei tavan s-a prăbușit cândva prin erodarea calcarelor mezozoice.
Lungimea Cheilor Băniței este de aproximativ 250 de metri, însă ele par mai lungi atunci când le străbați mergând prin albia râului, cu grijă la fiecare pas pe care îl faci. Am parcurs traseul dus-întors prin chei în vreo 40 de minute (cu multă voie bună), iar întreaga plimbare până când am revenit la mașină a durat aproximativ o oră.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Pe vârful dealului la baza căruia s-au format Cheile Băniței există un alt obiectiv interesant, respectiv Cetatea Băniței. De fapt, este vorba despre niște ruine ale unei străvechi fortificații care făcea parte din sistemul de apărare a Sarmisegetuzei Regia. Se pare că această cetate a fost construită acolo încă de pe vremea lui Burebista, fiind refăcută de către regele Decebal și apoi distrusă în cele două războaie daco-romane. Mi-ar plăcea să vizitez cândva aceste ruine, doar că dealul este abrupt; am citit că s-ar putea ajunge pe platoul din vârf urcând abrupt prin pădure, pe versantul nordic al dealului; traseul nu este marcat, iar obiectivul (deși inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1999, ca parte a grupului de fortărețe dacice din acea zonă a țării) este scufundat într-o uitare și o nepăsare dureroasă a autorităților.
La câțiva de kilometri depărtare de Cheile Băniței se află Peștera Bolii, despre care am citit lucruri frumoase. Noi însă nu am vizitat-o pentru că aveam alte planuri în acea zi (în plus, mai trebuie să lăsăm câte ceva în urmă, ca să avem motive să revenim cândva în zonă).
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Ajuns la final de articol, recomand vizitarea Cheilor Băniței! Consider că perioada cea mai indicată pentru o incursiune acolo este vara, pentru a vă putea bucura de o plimbare răcoroasă prin apele Băniței. Noi ne-am distrat și ne-am minunat de ceea ce am văzut, iar fotografiile vor confirma faptul că locul este unul cu adevărat deosebit.
Toate cele bune!
Trimis de Floryn81 in 21.10.20 14:02:03
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.45358600 N, 23.31862400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse: Te-am citit cu atenție și cu mare curiozitate, mai ales despre descrierea traseului și mersul prin apă, este adevărat că ați fost în iulie și era cald, la 35 grade cum bine afirmai...
Frumoase aceste chei, nu-mi imaginam că așa arată! Înainte de începerea școlii fata mea a fost acolo cu cei doi copii și mă minunez acum cum a putut să le viziteze, cel mic are 4 ani!? Este adevărat că mi-a spus ceva despre multă apă dar nu bănuiam nimic!?
@mprofeanu: Atât pentru copii, cât și pentru adulți, Cheile Băniței reprezintă un obiectiv spectaculos! Peisajul este unul rar întâlnit, în vreme ce porția de aventură este asigurată de mersul prin apă de-a lungul cheilor. Probabil că nepotul cel mic a străbătut anumite porțiuni de mână cu altcineva, în vreme ce în locurile cu apă mai adâncă a fost purtat în brațe. Chiar dacă apa era destul de rece (eram totuși într-o zonă de munte), noi nu am strănutat deloc!
Sănătate multă întregii familii!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 O zi in zona Petrosani - Cheile Banitei si Pestera Bolii — scris în 19.08.22 de Rox.Patrik din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Peștera Bolii – important obiectiv hunedorean — scris în 08.12.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Chei 2 in 1 — scris în 19.08.21 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Cheile Banitei - un loc super wow! — scris în 04.08.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Portie de racoare si sanatate in Pestera Bolii — scris în 03.08.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Cheile Banitei si Pestera Bolii — scris în 24.11.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- May.2017 Splendoare in natura - Pestera Bolii, Petrosani — scris în 16.05.17 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ