GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales aceasta locaţie urmare recomandarii facute de dl. Cristi - consilier AFA si, in final, nu am regretat. E un hotel curat, ingrijit, aflat la doi pasi de malul marii, cu personal amabil.
Aspectul care ne-a deranjat cel mai mult a fost la sosire când, doamna de la receptie (probabil patroana), ne-a oferit, cred, cea mai proasta camera din imobil (foarte mică, intunecoasa, aflata într-un colt, de pe balconul căreia zăreai o bucata de alee şi un palmier). Sotul meu a mers sa negocieze schimbarea camerei şi l-a dus sa vada o alta, mare, aerisita, aflata la etaj, pentru care a solicitat o diferenta de 50 euro/noapte. A refuzat, era o suma prea mare, asa ca am primit totusi o alta camera, la parter, cu vedere spre curtea interioara, în care "ne-am bucurat" dimineata de zgomotul facut de angajati (care carau carucioare cu alimente, goleau gunoiul etc).
Pe plaja am auzit o doamna romanca, care vorbea la telefon si care povestea ca a trecut prin aceeasi experienta, a plans, dar a primit in final una din putinele camere cu vedere la mare. Fericita!!!
Am simtit ca am fost testati, eram romani si acolo erau, la momentul respectiv, multi turisti din Europa de vest.
Camera era dotata cu pat matrimonial, spatios, salteaua buna, dulap ok, seif la care aveai acces, tv plasma. In balcon aveai doua scaune, masuta si suport pentru rufe. În camera se facea curatenie zilnic, prosoapele au fost schimbate, cred ca si lenjeria a fost schimbata o data.
La masa (hotelul ofera demipensiune) aveai de unde alege: legume, fructe, seara supe, carne, peste, desert, de toate pentru toti. Noi am mai fost in Grecia dar aici am gasit cea mai diversificata oferta de meniuri (proaspete, de calitate).
Plaja este relativ ingusta, cu sezlonguri pentru care plateai dimineata, cu intrare lina in apa, cu nisip fin. Din pacate noi am prins in mai o vreme destul de schimbatoare, cu zile ploioase si cu apa marii avand o temperatura de cca 21 grade. Am inteles ca luna septembrie este ideala pentru vacante in aceasta zona. Aveam in gradina hotelului sezlonguri gratuite, puteai sa faci baie in mare si sa stai la soare in gradina.
Este o statiune frumoasa, linistita, cu peisaje impresionante - munte şi mare de culori incredibile.
Desi la inceput am fost suparata, am trecut peste partea neplacuta şi am plecat cu gandul de a reveni in aceasta zona.
Trimis de Elencar in 31.01.19 15:53:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Elencar); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 35.41073900 N, 24.78158400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 72&ridAnt=92187
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 O vacanţă liniştită - Hotel Bali Star — scris în 02.08.21 de sebino din ZALAU - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Un concediu liniștit — scris în 05.09.20 de romeo1977 din ŞTEFEşTI [PH] - RECOMANDĂ
- Jul.2017 O vacanță perfectă — scris în 07.08.17 de anida01 din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Bali Star Hotel - vacanta cu repetir — scris în 29.01.17 de MCM din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2015 O alegere perfecta — scris în 08.06.15 de Andox din SIGHIşOARA - RECOMANDĂ
- May.2015 Peste asteptari — scris în 01.06.15 de cristimicle din BUCUREșTI - RECOMANDĂ